Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Gabriela Firea, dispusă la dialog

Senatoarea Gabriela Firea va merge la şedinţa USL Ilfov de marţi pentru a vedea care este stadiul colaborării la nivel local a partidelor din Uniune, precizând că e dispusă să "o ia de la zero".

Articol de Simona Mihăescu, 14 Ianuarie 2014, 10:28

Firea a mai declarat, luni, că va lăsa orgoliul la o parte, chiar dacă a fost umilită şi jignită, pentru ca relaţia politică să funcţioneze.

"Eu întotdeauna am lăsat orgoliul la o parte şi în continuare o voi face chiar dacă am fost jignită şi umilită. Las orice la o parte numai pentru ca relaţia noastră politică să funcţioneze. Trec cu vederea orice jignire şi orice neadevăr care s-a spus în legătură cu mine şi cu familia mea şi o iau de la zero", a spus Firea, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Aceasta a confirmat faptul că va participa marţi la şedinţa la care vor participa membri ai organizaţiei Ilfov, dar şi conducerea centrală a USL.

"Merg mâine (n.r. - marţi) la şedinţa care a fost convocată şi în urma căreia vom afla care este stadiul colaborării la nivel local a partidelor componente din cadrul USL. Mi-aş dori foarte multe. Să nu uităm că am avut şi avem un ţel comun şi că toate celelalte aspecte pot fi depăşite cu înţelegere, cu lipsă de orgoliu şi să renunţăm la cei pe care votanţii i-au trimis în opoziţie", a declarat Gabriela Firea.

Ea a precizat că nu este certată cu PSD şi că şi-a dat demisia în momentul în care a considerat că toate etapele au fost depăşite şi că doar un gest de a se retrage din partid ar mai putea provoca o reacţie.

"Îi mulţumesc foarte mult domnului preşedinte Victor Ponta pentru cuvintele apreciative la adresa mea pe care le-a spus în urma şedinţei de astăzi a USL. De asemenea, le mulţumesc sutelor de români care m-au sunat în aceste zile şi mi-au transmis mesaje. M-am simţit foarte emoţionată dar şi obligată să lupt în continuare pentru cei pe care îi reprezint şi să nu-mi încalc promisiunile pe care le-am făcut atunci când am intrat în politică", a adăugat ea.

Gabriela Firea a demisionat vineri din PSD, motivând că USL nu a luat nicio decizie în cazul colaborării PNL cu PDL în judeţul Ilfov.

Ponta: Nu i-am acceptat demisia

De altfel, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat luni că problema existentă la nivelul judeţului Ilfov urmează să fie rezolvată în cursul zilei de marţi, precizând că nu i-a aprobat demisia Gabrielei Firea.

"Avem nevoie de dânsa în PSD. Este vicepreşedinta partidului, este şefă de organizaţie judeţeană. Este un om pe care îl apreciez foarte mult şi care trebuie să rămână alături de noi. I-am înţeles nemulţumirea şi supărarea şi, tocmai din acest punct de vedere, avem obligaţia ca liderii USL la nivel central să rezolvăm problema de la Ilfov, în sensul în care la Ilfov să fie aşa cum au votat oamenii - USL. Mâine (marţi - n.r.) ne ocupăm de Ilfov", a mai spus liderul PSD.

Etichete : firea demisie ponta ilfov
FMI a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în 2025
Știri 23 Aprilie 2025, 07:42

FMI a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în 2025

Înjumătăţirea prognozei economice a României are loc pe fondul scăderii economiei globale anticipată de FMI pentru acest an.

FMI a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în 2025
Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Știri 13 Aprilie 2025, 14:18

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală

Ghidul precizează că actorii politici pot promova și distribui materiale publicitare politice doar pentru candidații proprii...

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală