Traian Băsescu, preşedintele României
"Indiferent ce se întâmplă în campania prezidenţială, mandatul meu se termină pe 21 decembrie, la ora 24.00. Nu pot constituţional să rămân nici măcar o oră după data de 21, ora 24.00".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 23 Octombrie 2014, 11:00
Preşedintele Traian Băsescu a precizat, joi, că mandatul său se încheie la 21 decembrie, arătând că după această dată va deveni membru al PMP.
"Aş vrea să spun foarte clar, indiferent ce se întâmplă în campania prezidenţială, mandatul meu se termină pe 21 decembrie, la ora 24,00, pe 22 altcineva trebuie să fie la Palatul Cotroceni: ori un nou preşedinte ales, ori preşedintele Senatului, ori preşedintele Camerei sau cum vor fi jocurile având în vedere că şi preşedintele Senatului este şi el un candidat", a declarat Băsescu, înainte de plecarea la Bruxelles, unde va participa la reuniunea Consiliului European.
Şeful statului a adăugat că îşi doreşte să-şi exercite mandatul până în ultima zi cum prevede Constituţia şi cu exercitarea tuturor prerogativelor, nu să-şi prelungească mandatul.
"Plecaţi de la premisa că nu pot constituţional să rămân nici măcar o oră după data de 21, ora 24,00. Ar fi exercitare ilegală de mandat de preşedinte al României şi în niciun caz nu voi abandona principiul pe care l-am avut în cei zece ani de a respecta Constituţia şi de a mă apăra cu Constituţia. În cele două zile în care lipsesc, rog să nu se mai speculeze pe tema cât rămâne Băsescu după data de 21. Îi liniştesc pe toţi: nu rămân niciun minut", a spus Băsescu.
El a anunţat că după încheierea mandatului va deveni membru al PMP, că intenţia sa este să construiască un partid nou, motivând că toate partidele vechi sunt compromise.