Romii din nou în atenţia Europei
Comisia Europeană va cere tuturor statelor membre UE să îşi intensifice eforturile pentru a îmbunătăţi soarta minorităţii rome.
Articol de Simona Mihăescu, 12 Octombrie 2010, 14:10
Solicitarea a venit cu ocazia conferinţei care are loc la Bucureşti, marţi şi miercuri, pe fondul polemicii provocate de expulzările romilor români şi bulgari din Franţa, transmite AFP.
"Comisia ar vrea mai multe programe pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor din partea tuturor statelor membre", a declarat Cristina Arigho, purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru Afaceri Sociale, Laszlo Andor.
Comisarul european este prezent la reuniunea intitulată "Contribuţia fondurilor europene la integrarea romilor", organizată la Bucureşti cu participarea unor reprezentanţi UE, a unor oficiali români şi organizaţii neguvernamentale de apărare a drepturilor romilor.
Desemnaţi în anumite ţări cu termenul de ţigani sau nomazi, romii constituie cea mai importantă minoritate din Uniunea Europeană, ei totalizând 10-12 milioane de persoane. Numeroşi membri ai acestei comunităţi suferă de pe urma discriminărilor şi sărăciei, din cauza unui acces dificil la educaţie, sănătate şi piaţa muncii. În Slovacia, de exemplu, doar 3 la sută dintre copiii romi îşi termină studiile gimnaziale.
În România, chiar dacă numărul copiilor romi şcolarizaţi s-a dublat în ultimii 20 de ani, doar 25-30 la sută din romi au un loc de muncă stabil, restul fiind şomeri sau lucrând la negru, a declarat Ilie Dincă, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi.
În Grecia, nivelul şomajului romilor va depăşi 30 la sută şi în Bulgaria 50 la sută, potrivit unui raport publicat în 2010 de reţeaua EURoma.
Datele la scară europeană sunt greu de colectat, în unele state membre neexistând statistici fondate pe etnie. Această dificultate se regăseşte şi când este vorba despre a afla în ce proporţie fiecare stat membru UE a cheltuit fondurile europene puse la dispoziţie pentru programe în favoarea integrării romilor, în condiţiile în care unele state au creat programe speciale pentru această minoritate, iar altele nu.
Comisia a creat în septembrie un "task force pentru romi", care ar urma să evalueze utilizarea de fonduri UE, în vederea unei transparenţe sporite. Primele concluzii sunt aşteptate în decembrie.
Toate ţările trebuie să utilizeze într-o proporţie mai mare şi într-un timp mai scurt fondurile europene disponibile pentru această minoritate, potrivit Comisiei.
România este în urmă la acest capitol, ca şi Bulgaria, într-o măsură mai mică. Din cele 2,25 de miliarde de euro pe care Fondul Social European (FSE) le-a pus la dispoziţia României în perioada 2007-2013 pentru "grupurile vulnerabile", aproximativ 1 la sută au fost cheltuiţi până în prezent, a precizat Cristina Arigho.
Bulgaria a cheltuit 5 la sută, în condiţiile în care media europeană este de 16 la sută. În total, Bucureştiul a iniţiat 26 de proiecte specifice pentru integrarea romilor, cofinanţate prin diferite fonduri UE totalizând 85 de milioane de euro, potrivit autorităţilor române.
România înregistrează dificultăţi foarte mari în absorbirea fondurilor europene care i-au fost alocate în toate sectoarele (agricultură, transporturi), nu doar în ceea ce priveşte problema romilor, subliniază organizaţiile neguvernamentale şi experţii, care adaugă că ţara are o administraţie ineficientă şi o birocraţie excesivă.
Conferinţa de marţi şi miercuri vizează schimbul de informaţii privind "bunele practici", în vederea unei îmbunătăţiri concrete a situaţiei romilor în Europa şi a unei utilizări mai eficiente a fondurilor europene. Numeroase organizaţii neguvernamentale rome susţin că Spania reprezintă un exemplu în această direcţie.