Crin Antonescu participă la demararea lucrărilor la Podul de Flori
Crin Antonescu va fi prezent la demararea lucrărilor la Podul de Flori, primul pod rutier la nivel de autostradă construit peste Prut.

Articol de Luminiţa Voinea, 26 Aprilie 2025, 16:10
Candidatul Alianţei Electorale 'România Înainte', Crin Antonescu, se va deplasa astăzi cu trenul de la Iaşi spre Ungheni, Republica Moldova, unde va fi prezent la demararea lucrărilor la Podul de Flori, primul pod rutier la nivel de autostradă construit peste Prut.
După-amiază sunt programate declaraţii de presă în localitatea Zagarancea, Republica Moldova.
Recent, Crin Antonescu a transmis un angajament pentru consolidarea relațiilor dintre București și Chișinău, dacă va deveni președinte.
"Voi fi preşedinte al României. Și asta va însemna pentru mine, ca obligație, ca sentiment și ca aspirație, aceea că voi avea o obligație pentru fiecare român, oriunde s-ar afla el. Dacă eu, Crin Antonescu, voi fi președinte al României - și voi fi! -, nu veți avea la Palatul Cotroceni un prieten, veți avea un frate", spune Crin Antonescu.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 aprilie, ora 11:00) - Alegeri prezidentiale 2025. Agenda electorală - Realizator: Amalia Bojescu