Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"

Proiectul bugetar pentru acest an va avea o abordare prudentă, spunea premierul Marcel Ciolacu, precizând că se va menţine în ţinta de deficit de 7% stabilită cu Comisia Europeană, dar şi cu o ţintă de 7% din PIB pentru investiţii.

Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"
Premierul Marcel Ciolacu și de ministrul finanțelor, Tánczos Barna. Foto: gov.ro

Articol de Petruţa Obrejan, 15 Ianuarie 2025, 16:26

Proiectul bugetului de stat va fi aprobat de Guvern până la sfârşitul acestei luni, a reafirmat premierul Marcel Ciolacu, după ce a discutat în această dimineaţă cu ministrul finanţelor, Tánczos Barna, cu toţi secretarii de stat ai instituţiei, precum şi cu şeful ANAF.

Potrivit calendarului convenit, proiectul de lege va fi trimis ulterior Parlamentului, astfel încât acesta să îl poată dezbate şi aproba în prima săptămână a sesiunii legislative care începe în februarie.

Proiectul bugetar pentru acest an va avea o abordare prudentă, spunea premierul Marcel Ciolacu, precizând că se va menţine în ţinta de deficit de 7% stabilită cu Comisia Europeană, dar şi cu o ţintă de 7% din PIB pentru investiţii.

În ceea ce priveşte veniturile, premierul a spus că anul trecut s-a înregistrat o creştere de 27%, dar în acest an se aşteaptă să se ajungă chiar la 30,1% din PIB. Nu sunt uitate, a mai spus acesta, nici veniturile pensionarilor.

"Am stabilit că vom veni la pensiile mici şi medii cu o suplimentare şi cu o majorare de tip one-off, până vom vedea execuţia bugetară la prima rectificare, când se va analiza dacă se poate, astfel încât să nu afectăm investiţiile prevăzute mai ales în PNRR", a spus Marcel Ciolacu.

Control riguros al cheltuielilor

Ministrul finanţelor, Tánczos Barna, crede că trebuie asigurat în primul rând un control riguros al cheltuielilor, astfel încât România să îşi poată respecta angajamentele luate faţă de partenerii europeni.

"Bugetul asigură o finanţare consistentă pentru educaţie şi asigurăm plata salariilor la nivelul anului 2024. Pentru sănătate, asigurăm finanţarea Casei de Sănătate pentru a avea serviciile medicale asigurate tot anul şi salariile plătite la nivelul asumat de Guvern. La apărare asigurăm minimul de 2% din PIB şi asigurăm şi investiţii strategice în sectorul industriei de apărare. Agricultura şi economia nu sunt uitate", spune Tánczos Barna.

Principalii indicatori ai bugetului pe 2025 conveniţi la întâlnirea de astăzi, vor fi prezentaţi de ministrul finanţelor în şedinţa de mâine a Guvernului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 ianuarie)

Etichete : buget proiect
Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Știri 13 Aprilie 2025, 14:18

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală

Ghidul precizează că actorii politici pot promova și distribui materiale publicitare politice doar pentru candidații proprii...

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă