Preţurile medicamentelor, în discuţia Ministerului Sănătăţii
în România vor exista două cataloage de preţuri: unul public, cu tarifele maxime, care pot fi utilizate pe teritoriul României, iar al doilea, care conţine preţurile decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Articol de Radio România, 28 August 2015, 08:18
Preţurile maxime la medicamente care vor fi utilizate pe teritoriul României vor fi dezbătute astăzi la Ministerul Sănătăţii.
Acestea vor fi folosite de toţi furnizorii de servicii medicale care comercializează sau utilizează medicamente şi sunt în relaţie contractuală cu ministerul de resort, casele de asigurări judeţene sau direcţiile publice de sănătate.
Potrivit redactorului nostru Adriana Turea, în România vor exista două cataloage de preţuri: unul public, cu tarifele maxime, care pot fi utilizate pe teritoriul României, iar al doilea, care conţine preţurile decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
De la 1 iulie, tarifele medicamentelor din România au fost aliniate la minimul european.