Premierul Ungariei, în vizită la Cluj
Viktor Orbán participă la evenimentele organizate de Eparhia Reformată a Ardealului, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la reforma religioasă iniţiată de Martin Luther.

Articol de Radiojurnal, 01 Octombrie 2017, 09:51
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, se află într-o vizită de două zile în judeţul Cluj, în cursul căreia participă la evenimentele organizate de Eparhia Reformată a Ardealului, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la reforma religioasă iniţiată de Martin Luther.
Şeful Guvernului de la Budapesta şi preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, au participat ieri la o ceremonie interreligioasă, oficiată la Biserica Reformată Centrală.
A urmat, apoi, inaugurarea sediului renovat al Facultăţii de Teologie Protestantă şi a unui muzeu al Eparhiei Reformate a Ardealului.
Duminică, Viktor Orbán va participa la sfinţirea bisericii reformate din localitatea clujană Floreşti, transmite corespondentul Radio România Actualităţi, Claudiu Pădurean.