Peste 32 milioane de lei au cheltuit partidele în campania electorală
Cele mai mari contribuţii au fost înregistrate de PSD şi PNL, cu valori de 11,2 milioane de lei, respectiv 10,6 milioane.
Articol de Radiojurnal, 03 Decembrie 2016, 15:58
Competitorii înscrişi la alegerile parlamentare de duminica viitoare au declarat la Autoritatea Electorală Permanentă contribuţii pentru campania electorală în valoare totală de 32,7 milioane de lei.
Date oficiale publicate astăzi arată că cele mai mari contribuţii au fost înregistrate de PSD şi PNL, cu valori de 11,2 milioane de lei, respectiv 10,6 milioane.
Sunt urmate în acest clasament PRU - cu 2,8 milioane de lei, PMP - 2,5 milioane, ALDE - 2,3 milioane şi USR cu 1 milion de lei.
Potrivit legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, contribuţiile candidaţilor pentru campanie pot fi folosite numai după data declarării acestora la Autoritatea Electorală Permanentă.