Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Minerii de la mina de uraniu continuă protestul

Minerii de la exploatarea de uraniu Crucea din judeţul Suceava, blocaţi de aseară în subteran, îşi continuă protestul.

Minerii de la mina de uraniu continuă protestul

Articol de Mihaela Buculei, 09 August 2016, 14:05

Jumătate dintre ei au intrat în greva foamei nemulţumiţi de decizia Companiei Naţionale a Uraniului de a închide mina pe care o consideră nerentabilă.

Minerii au declanşat protestul spontan ieri, după care s-au blocat în subteran şi au intrat în greva foamei cerând să le fie soluţionate revendicările privind plata drepturilor salariale şi asigurarea unor contracte de muncă pe o perioadă de patru ani.

Teama minerilor a plecat de la informaţia potrivit căria activitatea minieră din acest perimetru va fi sistată, iar ortacii vor fi trimişi în şomaj. În acest moment nu mai există finanţare pentru mineritul din domeniul uraniului, astfel încât şansele de continuare a activităţii sunt reduse.

Conducerea sucursalei Crucea a Companiei Naţionale a Uraniului a precizat că în conturi există bani pentru restul de plată aferent lunii iulie, dar pentru restul anului nu mai există resurse financiare.

Reprezentanţii sindicatului au plecat deja la Bucureşti pentru a avea un dialog cu reprezentanţii Ministerului Economiei, mai informează reporterul RRA.

FMI a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în 2025
Știri 23 Aprilie 2025, 07:42

FMI a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în 2025

Înjumătăţirea prognozei economice a României are loc pe fondul scăderii economiei globale anticipată de FMI pentru acest an.

FMI a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în 2025
Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Știri 13 Aprilie 2025, 14:18

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală

Ghidul precizează că actorii politici pot promova și distribui materiale publicitare politice doar pentru candidații proprii...

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală