Iuliu Maniu, comemorat la Bădăcin
Mai multe manifestări de comemorare a marelui om politic Iulia Maniu au loc în țară, la 63 de ani de la moartea acestuia în fosta închisoare de la Sighet.

Articol de Adrian Lungu, 07 Februarie 2016, 14:23
Marele om politic Iuliu Maniu este comemorat, astăzi, la Bădăcin, în judeţul Sălaj, satul unde s-a născut.
Ceremoniile organizate de autorităţile locale se înscriu în seria manifestărilor care marchează împlinirea a 63 de ani de la moartea acestuia în fosta închisoare de la Sighet, unde regimul comunist a întemniţat numeroase personalităţi ale vieţii politice, academice şi culturale ale României democrate de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Istorici, poeţi, oameni politici, dar şi oameni simpli participă astăzi la manifestările organizate de parohia greco-catolică din localitatea Bădăcin, în memoria marelui om politic Iuliu Maniu.
Evenimentul îşi propune şi să aducă în atenţia publicului necesitatea salvrii Casei Memoriale Iuliu Maniu, printr-o campanie publică, iniţiată în urmă cu un an.
Pereţii sunt şubrezi, casa este uşor înclinată. Casa se află într-o stare avansată de degradare, chiar în prag de prăbuşire. Din cauza ploii, grinzile s-au putrezit, are... conţine foarte mult calcar, se macină foarte repede. casa necesită acum o intervenţie urgentă, a spus preotul Cristian Borz, iniţiatorul acţiunii.
Casa în care Iuliu Maniu a locuit mai ales vara a ajuns într-o stare deplorabilă.
Nicio instituţie publică din Sălaj nu s-a implicat pentru salvarea casei, lucrările de restaurare fiind finanţate de oameni simpli.