Fostul ministru Gabriel Sandu, audiat la DNA
Gabriel Sandu este cercetat penal în dosarul Microsoft.
Articol de Diana Surdu, 28 Ianuarie 2015, 11:57
Fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, s- a prezentat astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat.
Cercetat penal în dosarul Microsoft, el a fost eliberat, în urmă cu trei zile, din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu printr-o decizie a instanţei supreme.
Potrivit informaţiilor apărute în presă, Gabriel Sandu le-ar fi declarat anchetatorilor, în susţinerea solicitării sale de plasare în arest la domiciliu, că pe întreaga durată a mandatului său de ministru al Comunicaţiilor, ar fi finanţat PDL cu sute de mii de euro.
În dosarul Microsoft, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru- zis Niro, precum şi primarul municipiului Piatra Neamţ - Gheorghe Ştefan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu de luare de mită şi spălare de bani. Instanţa supremă a dispus arestarea lor preventivă în 29 octombrie, iar ulterior mandatele de arestare au fost prelungite.