Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Discutarea Constituţiei, amânată până la toamnă

Biroul permanent al Senatului a amânat, marţi, luarea unei decizii privind sesizarea comisiei juridice cu proiectul de revizuire a Constituţiei transmis de preşedintele Traian Băsescu, discuţiile fiind amânate până la toamnă.

Discutarea Constituţiei, amânată până la toamnă

Articol de Alina Dobrinescu, 28 Iunie 2011, 12:28

Conform vicepreşedintelui PSD al Senatului, Ioan Chelaru, nu s-a putut lua o decizie prin vot, scorul fiind foarte strâns, reprezentanţii opoziţiei şi ai puterii fiind prezenţi în număr egal, de şase la şase.


El precizat că a existat o primă propunere, ca proiectul să fie trimis la comisia juridică pentru ca aceasta să stabilească competenţa Senatului, în paralel cu cea a Camerei Deputaţilor, pe proiectul de lege, însă votul a fost 6 la 5, cu o abţinere, deci nu s-a putut lua o decizie.


Potrivit lui Chelaru, nici a doua propunere - cea privind sesizarea pe fond a comisiei juridice, în paralel cu cea a Camerei Deputaţilor, nu a întrunit majoritatea voturilor celor prezenţi, votul fiind de 6 la 6.


"Propunerea preşedintelui Senatului a fost să revenim cu discuţii pe acest subiect în viitoarea şedinţă a Biroului permanent al Senatului, însă, probabil, reprezentanţii puterii să repună în discuţie", a afirmat vicepreşedintele Senatului.


El a adăugat că "opinia specialiştilor este că nu se poate discuta în paralel în cele două Camere".


FMI a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în 2025
Știri 23 Aprilie 2025, 07:42

FMI a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în 2025

Înjumătăţirea prognozei economice a României are loc pe fondul scăderii economiei globale anticipată de FMI pentru acest an.

FMI a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în 2025
Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Știri 13 Aprilie 2025, 14:18

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală

Ghidul precizează că actorii politici pot promova și distribui materiale publicitare politice doar pentru candidații proprii...

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală