Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Băsescu: Invit politicienii la un dialog civilizat

Preşedintele Traian Basescu a declarat că speră ca dezbaterea publică pe tema revizuirii Constituţiei şi referendumului să continue în termeni civilizaţi.

Băsescu: Invit politicienii la un dialog civilizat

Articol de Flori Doman, 12 Iunie 2013, 15:28

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri, într-o declaraţie pe Aeroportul Otopeni, înaintea plecării la summitul de la Bratislava, că discuţiile pe tema respectării unui referendum nu înseamnă scandal.

"Contrar obiceiului, o să încerc o explicaţie pentru afirmaţiile pe care le-am auzit astăzi, şi anume legat de obiecţiunile mele cu privire la nerespectarea referendumului din noiembrie 2009. Ele au fost etichetate de lideri ai USL ca fiind scandal şi mahalagism", a spus şeful statului.

El a ţinut să menţioneze că îi invită pe politicieni la un dialog, la o dezbatere civilizată, chiar dacă au puncte de vedere diferite pe tema revizuirii Constituţiei.

"Sper ca dezbaterea publică să nu continue în aceşti termeni, pentru că discuţia despre democraţie, despre un referendum validat de CC nu este scandal. Este obligaţia politicienilor responsabili să pună în aplicare rezultatele referendumului", a continuat preşedintele.

Traian Băsescu a subliniat necesitatea unui dialog care să se desfăşoare public, pentru că "românii trebuie să ştie ce li se pregăteşte din punct de vedere constituţional şi trebuie să ştie dacă votul lor validat de Curtea Constituţională are valoare sau nu are".

"Eu cred că trebuie să aibă", a completat preşedintele.

Cele 20 de zile pentru consultarea Parlamentului "au început să curgă de marţi"

Totodată, preşedintele Traian Băsescu susţine că cele 20 de zile pentru consultarea Legislativului privind referendumul care vizează Parlamentul unicameral au început "să curgă" de marţi.

"Le-am trimis de ieri. Au început să curgă de ieri, pentru că înainte de a face declaraţia scrisorile erau la Parlament", a spus preşedintele Băsescu, întrebat cu privire la cele 20 de zile pe care Parlamentul le are la dispoziţie pentru consultare, în baza Legii referendumului.

Şeful statului a anunţat marţi că a declanşat procedura unui nou referendum, care cuprinde două întrebări - dacă românii doresc Parlament unicameral şi un Legislativ cu 300 de membri.

Şefii de stat din Europa Centrală "vor analiza situaţia la zi a Uniunii Europene"

Preşedintele a mai declarat, pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", înaintea plecării la summit-ul de la Bratislava, că şefii de stat din Europa Centrală vor analiza situaţia la zi a Uniunii Europene.

Traian Băsescu s-a referit şi la poziţia pe care o va susţine în numele României.

"În ceea ce ne priveşte, cu ocazia acestui summit, vom susţine accelerarea ritmului de implementare a reformelor structurale, ca fiind cheie a creşterii competitivităţii, în Uniunea Europeană şi în afara ei, pentru statele care aspiră să devină membre ale Uniunii Europene. De asemenea, vom susţine nevoia luării măsurilor necesare pentru relansarea creşterii economice durabile. De asemenea, vom susţine necesitatea unui echilibru între măsurile de austeritate şi măsurile de creştere economică", a spus preşedintele

Preşedintele Traian Băsescu participă miercuri şi joi la summit-ul şefilor de stat din Europa Centrală, la Bratislava, în Slovacia.

Tema este "Strategia creşterii pentru redresare după criză".

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Traian Băsescu va participa miercuri la dineul oficial, iar joi va lua parte la cele două sesiuni plenare ale summit-ului.

Ulterior, el va susţine la Castelul Bratislava o conferinţă de presă comună cu preşedinţii Austriei, Lituaniei, Poloniei şi Ungariei.

FMI a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în 2025
Știri 23 Aprilie 2025, 07:42

FMI a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în 2025

Înjumătăţirea prognozei economice a României are loc pe fondul scăderii economiei globale anticipată de FMI pentru acest an.

FMI a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în 2025
Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Știri 13 Aprilie 2025, 14:18

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală

Ghidul precizează că actorii politici pot promova și distribui materiale publicitare politice doar pentru candidații proprii...

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală