Aurescu: Nu există niciun pericol ca România să fie atrasă într-un conflict militar
"Nu există niciun pericol ca România să fie atrasă într-un conflict militar cu Federaţia Rusă în acest moment". (Bogdan Aurescu).
Articol de Radiojurnal, 06 Februarie 2022, 18:50
Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a declarat că nu există niciun pericol ca România să fie atrasă într-un conflict militar cu Federaţia Rusă în acest moment.
El a adăugat, însă, într-o intervenţie televizată că în cazul unei acţiuni militare a Rusiei în Ucraina va exista un răspuns către Federaţia Rusă atât din partea NATO, printr-o consolidare proporţională şi consistentă a flancului estic, cât şi din cea a Uniunii Europene, care va reacţiona printr-un pachet substanţial de sancţiuni cu caracter economic şi individual.
Bogdan Aurescu a mai spus că există, în acest moment, o umbrelă de securitate extrem de puternică, care oferă toate garanţiile posibile pentru securitatea şi stabilitatea României şi a cetăţenilor săi şi anume apartenenţa la NATO, la care se adaugă parteneriatul strategic foarte puternic cu Statele Unite.