APEL MATINAL George Ciamba, ministrul pentru afaceri europene
Invitatul "Apelului matinal" de la Radio România Actualități este ministrul pentru afaceri europene, George Ciamba.
Articol de Cătălin Cârnu, 03 Ianuarie 2019, 10:23
Realizator: Cătălin Cârnu - De la 1 ianuarie, Europa a preluat preşedinţia rotativă a Consiliului UE pe care o va deţine până în data de 30 iunie.
Este pentru prima oară când ţara noastră exercită un astfel de mandat de la aderarea sa la blocul comunitar, în ianuarie 2007.
Motto-ul preşedinţiei româneşti va fi "Coeziunea - o valoare comună europeană".
România va avea de gestionat chestiuni foarte importante pentru viitorul UE, precum: Brexitul, negocierea viitorului buget, alegerile pentru Parlamentul European.
Tocmai de aceea, invitatul "Apelului matinal" este ministrul pentru afaceri europene, George Ciamba.
Bună dimineaţa!
George Ciamba:Bună dimineaţa şi la mulţi ani!
Realizator: La mulţi ani tuturor celor care ne ascultă! Care sunt priorităţile României în acest mandat?
George Ciamba:Priorităţile României sunt, în primul rând, în prima perioadă când vom lucra împreună cu actualul Parlament European, să ducem la bună sfârşit cât mai multe dosare legislative.
Deci noi la momentul ăsta ne-am făcut o oarecare socoteală vizavi de fiecare minister de linie, ce ar putea fi dus şi transformat din iniţiativă legislativă în legislaţie europeană, altele vor putea fi transformate, duse la un punct în care după aia să fie preluate de următoarea preşedinţie.
Va fi foarte important deoarece acest Parlament European va fi doar până în aprilie, practic perioada utilă este destul de scurtă, ceea ce ne va face să trebuiască să accelerăm toate negocierile pe care le avem, inclusiv în cadrul Consiliului.
România va trebui să aibă o poziţie imparţială, dar în acelaşi timp să reuşească să găsească majorităţi calificate care să permită ajungerea la o poziţie comună la nivelul Consiliului.
Partea a doua va fi dedicată summitului de la Sibiu, summit foarte important, cu două săptămâni şi jumătate înainte de alegerile pentru Parlamentul European şi care este foarte important şi esenţial, din punctul nostru de vedere, să dea un semnal de unitate al ţărilor membre şi al partenerilor europeni în ceea ce priveşte viitorul uniunii şi în ultima lună, care iarăşi va fi o lună foarte complicată, vom putea atunci să discutăm despre subiecte care nu pot fi discutate tocmai datorită campaniei pentru Parlamentul European, pentru că vor fi amânate astfel încât să nu poată să interfereze vizavi de discuţia politică privind alegerile pentru Parlamentul European şi deci vom avea o lună în care va trebui să rezolvăm un anumit tip de subiecte.
Menţionez aici, în mod special, subiecte legate de lărgirea UE, care, în mod tradiţional, dar şi datorită acestei suprapuneri cu alegerile pentru Parlamentul European, se discută practic la Consiliul Afacerilor Generale şi la Consiliul European din iunie.
Realizator: Amintindu-ne totuşi că este pentru prima oară când România deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE, am şi eu o curiozitate: care este cea mai mare provocare?
George Ciamba: Ca provocare, bineînţeles, discuţia, măcar la momentul ăsta cum o vedem, trebuie să vedem cum va evalua discuţia vizavi de Brexit.
Deci mă refer la provocare, adică provocare însemnând lucruri care nu sunt la momentul ăsta cuantificabile şi care nu ştim exact în ce direcţie evoluează.
Pentru că, dacă discuţia cu Brexit merge prost sau merge şi mai prost decât este acum şi avem o ieşire dezordonată, preşedinţia noastră va avea ca sarcină şi ca obiectiv evident să realizeze un anumit tip de acte legislative, care să o facă cât de cât rezonabil, acest lucru să nu afecteze atât de mult cetăţenii europeni sau pe cetăţenii britanici şi, în afară de ceea ce va face Comisia şi este pregătită să facă Comisia prin competenţele pe care le are, preşedinţia va avea un rol foarte important de a promova un anumit tip de acte legislative, care bineînţeles vor trebui făcute într-un termen destul de scurt, pentru că bate la uşă termenul ieşirii Marii Britanii din UE şi, în acelaşi timp, tot ceea ce discutăm acum este legat de votul esenţial, care va avea loc în curând în Camera Comunelor.
Realizator: Da, multe întâmplări probabil se vor mai auzi venind dinspre Londra, dar cât de importantă este pentru noi această postură inedită?
Le reamintesc ascultătorilor noştri, vorbim despre o premieră, şi anume România a preluat preşedinţia rotativă a Consiliului UE.
George Ciamba: Să ştiţi că este importantă, mai ales că ne arată ce am acumulat în cei 11 ani de prezenţă în cadrul UE, pentru că, până la urmă, nu este vorba de o preşedinţie pe care ţi-o exerciţi într-un mod ezoteric, nu, este vorba de o preşedinţie foarte prezentă, este vorba de a face lucrul să se întâmple, e vorba de a acţiona de la nivel de grup de lucru la nivel de a conduce ministeriale, de a avea un număr mare de evenimente în România, aceste evenimente având şi un rol important pentru noi, pentru că vor marca oarecum avantajele comparative ale României, ceea ce noi nu putem spune în cadrul consiliilor şi formaţiunilor consiliilor în care natural trebuie să ai o neutralitate, care să-ţi permită după aia un efort de negociere corespunzător vizavi de subiectele aflate pe agendă, vom putea spune prin evenimentele pe care le vom organiza aici, reprezentantul unui proces de pregătire extraordinar vizavi de administraţia românească, vizavi de Guvernul României, împreună cu prim-ministrul, împreună cu miniştrii, am avut deja o discuţie la Bruxelles pe 5 decembrie, să nu uităm că preşedinţia, de fapt, practic, a început înainte de 1 ianuarie, pentru că am avut trei reuniuni deosebit de importante: vizita Conferinţei preşedinţilor din Parlamentul European, care reprezintă preşedintele Parlamentului European plus liderii tuturor grupurilor politice din Parlamentul European, la Bucureşti, în care am discutat foarte practic pe dosare, pe ceea ce vrem noi să facem, am avut întâlnirea secretarilor de stat şi secretarilor generali din ministerele de externe, iarăşi o întâlnire foarte importantă, care a fost la Bucureşti, şi, ceea ce v-am menţionat deja, vizita Guvernului României la Comisie, care acum va fi reciprocată de vizita Comisiei la Bucureşti şi care practic va marca lansarea oficială a preşedinţiei României odată cu această vizită.
Chiar dacă activităţile deja încep să curgă, din punct de vedere oficial acela va fi momentul în care va fi publică preluarea Preşedinţiei şi de asta la acest moment ritualic vine întreaga Comisie... va veni la Bucureşti.
Realizator: Nu pot totuşi să evit o întrebare pentru că îmi amintesc de diversele păreri emise atât în ţară, cât şi în străinătate.
Aş vrea doar să punctaţi scurt: cât de pregătită este România?
Deşi am aflat deja câte s-au făcut până acum şi câte se vor face.
George Ciamba:Deci România este pregătită, pentru că ne-am pregătit destul de mult timp.
Este pregătită şi la nivel tehnic, dar este pregătită şi la nivel politic, este pregătită la nivel de ambiţie, cum am zis, politic, pentru că trebuie să ai un anumit nivel de ambiţie şi în acelaşi timp să foloseşti momentul politic în care ne aflăm, pentru că alegerile pentru Parlamentul European fac să fie un fel de ciclu atipic al unei preşedinţii.
Normal o preşedinţie are şase luni de zile în care se preocupă mai mult de dosare legislative.
Această preşedinţie a noastră între cicluri ale Comisiei Europene, ciclurile Parlamentului European, pare să fie un pic mai atipică, dar în acelaşi timp oferă şi anumite oportunităţi care rezultă din faptul că există o mult mai bună apropiere între actorii principali, între Parlamentul European, care de fapt este partenerul loial al Consiliului şi deci partenerul loial al nostru ca preşedinţie în sensul de codecizie, şi, bineînţeles, cel care iniţiază acte legislative şi care ar vrea să devină realitate care este şi noi vorbim aici..., vorbim de Comisie, Comisia Europeană este cea care doreşte ca legislaţia pe care o propune să devină..., practic, să poată fi..., să treacă prin tot procesul astfel încât să rămână în urma unei Comisii, în urma unui Parlament European, să rămână anumite lucruri foarte concrete care să îi reprezinte.
Deci cred că noi suntem pregătiţi şi eu cred că toată discuţia asta nu are foarte mult sens, pentru că până la urmă s-a văzut din toate luările de poziţie şi din zilele acestea şi de la alte ţări membre, de la preşedintele Consiliului European, de la alţi actori importanţi, care au spus foarte clar că România este pregătită şi acest lucru sigur nu trebuie să îl tot repetăm pentru că de fapt o să-l vedem în acţiune în zilele care urmează.
Realizator: Vă mulţumesc pentru toate aceste precizări. O să vă preiau un termen, şi anume cu ambiţie am pornit deja la drum, să sperăm că lucrurile vor merge bine şi lin până în 30 iunie.
Vă reamintesc, de la 1 ianuarie România a preluat preşedinţia rotativă a Consiliului UE pe care ţara noastră o va deţine până în data de 30 iunie.