Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Antonescu: USL a câştigat 35 de Consilii Judeţene

Liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au declarat, luni, că potrivit numărătorii paralele a USL, formaţiunea a câştigat, în mod cert, 35 de şefii ale Consiliilor Judeţe şi 27 de municipii reşedinţă de judeţ.

Antonescu: USL a câştigat 35 de Consilii Judeţene

Articol de Flori Doman, 11 Iunie 2012, 11:41

Liderul PNL, Crin Antonescu, a precizat că reprezentanţii USL încă nu sunt în posesia datelor finale, însă, din rezultatele certe, USL a obţinut 35 de posturi de preşedinte de Consiliu Judeţean, în timp ce PDL a câştigat doar două şefii de CJ în Alba şi Arad, iar UDMR în judeţele Harghita şi Covasna.

"USL a câştigat toate judeţele, mai puţin două, pe care, după toate numărătorile, le-a câştigat Partidul Democrat - Alba şi Arad - şi, de asemenea, două judeţe, cu o populaţie majoritar maghiară, pe care le-a câştigat UDMR-ul. Asta înseamnă că, practic, sunt 35 de judeţe certe, din 41, conduse de USL, de reprezentanţi ai USL şi încă două din care sperăm, cel puţin unu la Cluj, să ne reveniă de asemenea, preşedinţia Consiliului Judeţean", a spus Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a menţionat că încă nu sunt clare rezultatele din Cluj şi Neamţ.

În ceea ce priveşte primăriile municipii reşedinţă de judeţ, el a menţionat că USL a câştigat 27 de locuri, PDL - 10, şi UNPR o singură primărie.

Ponta: Niciunul din cele trei partide ale USL n-a obţinut niciodată un scor mai bun

Liderul PSD, Victor Ponta a spus că niciunul din cele trei partide USL - PSD, PNL şi PC - nu a obţinut niciodată un scor mai bun decât l-au obţinut împreună.

"Aş vrea să adaug şi eu că ieri a fost o zi, într-adevăr, fără precedent în politica din ultimii 22 de ani. În primul rând, votul politic a arătat ce a legitimat guvernul USL, guvern venite în urma unor schimbări din Parlament, dar ieri a fost un vot popular şi votul popular covârşitor, evident, în favoarea unei guvernări USL. Ieri, s-a dovedit faptul că niciunul din cele trei partide - PSD,PNL şi PC - n-a obţinut niciodată un scor mai bun decât l-am obţinut acum împreună. PSD-ul a luat cele mai multe Consilii Judeţene şi primării din istoria sa, PNL-ul cele mai multe din istoria sa, PC-ul câştigă preşedinte de Consiliu Judeţean la Maramureş, primar municipiu reşedinţă de judeţ la Deva şi sectorul 4", a declarat Ponta.

Şeful Guvernului a afirmat că autorităţile statului şi-au făcut datoria şi a susţinut că "nu s-au mai întors cu spatele, cum se întâmpla în anii trecuţi".

"Ieri au fost multe incidente raportate pentru că Poliţia, Jandarmeria, prefecturile nu s-au mai întors cu spatele, cum se întâmpla în anii trecuţi şi, realmente, s-au dus îmediat, au intervenit, i-au sancţionat pe toţi cei care încălcau legea, indiferent de partidul în care se aflau. Pentru prima dată, au fost arestaţi oameni care încercau să cumpere voturi, pentru prima dată au fost luate măsuri dure împotriva oricărui partid care a încercat să denatureze rezultatul votului", a spus premierul.

De asemenea, Victor Ponta a ţinut să mulţumească instituţiilor statului care şi-au făcut datoria în timpul alegerilor locale.

"Mulţumesc tuturor celor din instituţiile statului: poliţişti, jandarmi, prefecţi, subprefecţi, care s-au implicat ieri, în organizarea alegerilor şi au dovedit că putem organiza alegeri corecte în România. Asta înseamnă că instituţiile statului pot fi arbitri corecţi şi să-i sancţioneze pe toţi cei care încalcă legea. A fost o foarte bună pregătire pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Practic, Guvernul pe care îl conduc a trecut două teste: testul de legitimitate, în momentul în care USL câştigă atât de clar alegerile locale şi primul test al organizării corecte a alegerilor", a mai spus Ponta.

Situaţia Consiliilor Judeţene, după centralizarea a 70% din secţii

Social-democratul Liviu Dragnea a spus că USL câştigă preşedinţia Consiliilor Judeţene Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Huneadoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, după numărarea voturilor din 70% din secţii.

De asemenea, el a precizat că în celelalte judeţe lupta este foarte strânsă, respectiv în: Alba - 45% PDL, 39,19% USL, Arad - 38% PDL, 35% USL, Cluj - 37,9% PDL, 35% USL, Mehedinţi - 44% PDL, 40% USL, Neamţ - 40,5% PDL, 39,83% USL, Sibiu - 42% FDGR, 32% USL.


Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Știri 13 Aprilie 2025, 14:18

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală

Ghidul precizează că actorii politici pot promova și distribui materiale publicitare politice doar pentru candidații proprii...

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă