Şeful misiunii FMI în România, Reza Baqir, aflat într-o vizită de evaluare în ţara noastră, se întâlneşte astăzi cu...
Românii care vor să plece la muncă în străinătate, trebuie să fie mai bine informaţi cu privire la drepturile pe care le au.
Membrii Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii consideră că ar fi util ca...
Conflictul diplomatic dintre Olanda şi Turcia domină campania electorală din Olanda, în preziua alegerilor.
Comisia Juridică a Senatului a amânat cu două săptămâni dezbaterea iniţiativei legislative a preşedintelui Senatului, Călin...
Un protest pe roţi a avut astăzi pe arterele din perimetrul Palatului Parlamentului.
Ziua de 27 martie, când se marchează Unirea din 1918 a Basarabiei cu România, a fost declarată sărbătoare naţională, potrivit...
Premierul Sorin Grindeanu şi vicepremierul Croaţiei, Davor Ivo Stier,îşi doresc pentru intensificarea relaţiilor politice...
Un raport al Consiliului Europei arată că supraaglomerarea închisorilor rămâne o problemă în 15 ţări europene, cu toate că...
Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunţat, la Sibiu, că salariile angajaţilor de la Agenţiile pentru Protecţia...
Potrivit ordonanţei de urgenţă adoptate de Camera Deputaţilor, Direcţia Generală de Protecţie se va înfiinţa în cadrul...
Trei oraşe din România sunt în procedură de infringement din partea Comisiei Europene, din cauza gradului de poluare.
Reprezentanţi ai Guvernului merg în Italia, pentru a vedea care este situaţia românilor care lucrează în regiunile Sicilia şi...
Dezbaterea se înscrie în procesul de elaborare şi aprobare a unei noi legi care să reglementeze asigurările obligatorii de...
Demnitarul comunitar va discuta atât cu autorităţile de la Bucureşti, cât şi cu societatea civilă teme precum absorbţia...
Amânarea a fost cerută de avocatul preşedintelui Senatului, pentru a studia probele noi cerute de procurorul DNA.
Generalul Gabriel Stătescu a fost trecut în rezervă săptamâna trecuta şi a devenit consilier al premierului Sorin Grindeanu.
Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată în vara anului trecut de procurorii DNA Braşov în legatură cu declaraţiile...
Magistraţii trebuie să se pronunţe privind emiterea unui nou mandat de arestare în lipsă a lui Sebastian Ghiţă.
Se consideră executare a pedepsei într-un spaţiu necorespunzător cazarea într-o arie mai mică sau egală cu patru metri...
Ministerul Apărării Naţionale nu renunţă la achiziţionarea a patru corvete multifuncţionale, iar ministrul de resort, Gabriel...
Ministerul Justiţiei are dreptul şi obligaţia de a verifica eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, crede că este foarte bună ideea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader de a...
Parchetul General precizează că dosarul cunoscut generic sub denumirea Ordonaţa de urgenţă 13 se află pe rolul Secţiei de...
Aproximativ o sută de consilieri de probaţiune au protestat în faţa Ministerului Justiţiei şi au pornit în urmă în marş către...
La solicitarea liberalilor, şeful Executivului, Sorin Grindeanu, a fost invitat să ofere explicaţii asupra celor două acte...
Într-un comunicat al DNA se precizează că evaluarea profesională a procurorilor este realizată numai de către Consiliul...
Guvernul va iniţia o serie de întâlniri regionale cu primarii municipiilor, în care vor fi dezbătute soluţiile pentru...
Tema ediţiei de luni a emisiunii "Probleme la zi" se referă la modificările propuse de Ministerul Educaţiei. (manuale,...
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a revenit cu precizări, în această dimineaţă, legate de evaluarea profesională a...
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat pentru 28 martie verdictul în dosarul cunoscut sub numele Gala...
Negocierile pe proiectul legii salarizării unitare continuă, săptămâna aceasta, cu discuţii tehnice şi întâlniri între...
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a promis să semneze în această dimineaţă un ordin care să permită achiziţia...
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pledează pentru transparenţă în luarea deciziilor, în acord cu Legea fundamentală şi cu...
Dezbaterea din cadrul Orei Premierului, de astăzi după-amiază, din plenul Camerei Deputaţilor, este dedicată ordonanţelor de...
Protestatarii s-au adunat în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a manifesta împotriva proiectului de lege aflat pe rolul...
Dezbaterea, cu tema "Efectele guvernarii netransparente - Ordonanţele de Urgenţă 6 şi 9 pe 2017", la care va participa...
La ultimul termen, procurorul de ședință a cerut pedepse cu executare spre limita maximă pentru Elena Udrea și pentru alți...
Opt imigranţi - patru bărbaţi, două femei şi doi copii - care încercau să treacă ilegal graniţa din Serbia în România au fost...
Proiectul Legii prevenției prevede că orice patron găsit cu nereguli va avea la dispoziţie 7 zile lucrătoare pentru a-şi...
Proiectul de lege privid salarizarea unitară urmează să fie definitivat la sfârşitul acestei luni şi după negocierile purtate...
Președintele ANRE, Nicolae Havrileț, declară că populaţia este protejată în faţa unor fluctuaţii majore ale preţurilor pe...
O delegaţie formată din parlamentari români a solicitat omologilor sârbi respectarea principiului reciprocităţii, prevăzut în...
Parchetul General va continua investigaţiile privind OUG 13, sub aspectul comiterii unor infracțiuni.
Guvernarea PSD în această avalanşă de promisiuni de creşteri de salarii nu a spus şi de unde se dau banii pentru majorarea...
Programul guvernamental "Startup Nations" pentru susținerea IMM-urilor urmează să fie lansat pe 1 mai.
Autoritățile anunță creșterea salariilor medicilor rezidenți, pentru ca aceștia să rămână în România.
ALDE susține proiectul de lege privind grațierea în forma aprobată de Guvern. Proiectul nu se referă la graţierea actelor de...
Guvernul de la Varşovia nu este de acord cu ideea unei Uniuni Europene cu două viteze.De aceeaşi părere este şi premierului...
15 mai este termenul limită până la care fermierii pot depune cereri pentru a primi subvenţiile în agricultură, a atras...
La sfârşitul lunii trecute au fost lansate în toată Europa 24 de reţele formate din unităţi specializate în bolile rare.
În două sondaje de tip exit-poll date publicitătii la ora 21.00, după închiderea urnelor de vot, Marcel Ciolacu este pe primul loc, urmat de Elena Lasconi.
14 candidați se află astăzi pe buletinul de vot pentru cea mai înaltă funcție în stat - 10 propuși de partide și alianțe...
În unele secții din Capitală s-au format cozi în diferite intervale de timp.
Încă de dimineaţă, liderii politici s-au prezentat la urne. Mesajul lor comun a fost ca lumea să iasă în număr cât mai mare...
MAI informează că nu s-au înregistrat incidente grave care să afecteze procesul electoral.