Autorităţile din Turcia au respins cererea Uniunii Europene de a începe o anchetă transparentă în cazul neregulilor semnalate...
Proiectul legii salarizării unitare, ce ar urma să rezolve inechităţile din sistemul bugetar, are şanse mici să mai fie depus...
FMI prevede o creştere economică în acest an, inclusiv în România.
Conducerea Parlamentului a amânat discutarea raportului privind revocarea lui Mişu Negriţoiu din funcţia de preşedinte al...
Liderul deputaţilor PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, astăzi, la finalul şedinţei grupului social-democraţilor, că nu există...
Premierul britanic, Theresa May a convocat astăzi alegeri anticipate, ce ar urma să aibă loc pe 8 iunie.
În Turcia, reprezentanţii principalului partid de opoziţie au cerut Comisiei Electorale Centrale să anuleze rezultatul...
Preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, senatorul PSD, Adrian Ţuţuianu susţine, în continuare, că este necesară audierea...
Conducerea Parlamentului va discuta într-o şedinţă viitoare solicitarea preşedinţilor celor două Camere, de înfiinţare a unei...
Conducerea Senatului discută solicitarea de înscriere pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite, a raportului privind...
Ministerul Justiției are pregatită cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiță, dar așteaptă de la instanțele românesti undă...
De astăzi și până vineri se va auzi semnalul de alarmare care este compus din cinci sunete, fiecare având o durată de 16...
Astăzi sunt programate Birouri permanente, lucrări în grupurile parlamentare și dezbateri în plen.
Aproximativ 7300 de incidente au fost sesizate prin sistemul naţional unic de urgenţă 112, în zilele de Paște.
Ieri, Poliţia Română a primit din Serbia confirmarea oficială că Sebastian Ghiţă a fost arestat, în vederea extrădării.
Proiectul de lege privind graţierea unor pedepse, iniţiat de guvern, prevede, printre altele, că se graţiază în întregime...
Potrivit unei legi promulgate de președintele Klaus Iohannis, copiii de până la trei ani nu vor mai plăti întreţinerea.
Autorităţile române urmează să facă demersurile necesare pentru extrădarea omului de afaceri Sebastian Ghiţă.
Premierul Sorin Grindeanu a precizat că în perioada următoare, ANAF trebuie să se concentreze pe tema insolvenţei şi a...
Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut azi-noapte în Belgrad, după aproape trei luni de la dispariţia sa.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat rezilierea contractului cu firma din Turcia care câştigase licitaţia pentru...
Legislaţia privind construirea de mansarde pe clădirile vechi trebuie reglementată mai clar, afirmă secretarul de stat în...
Fondul de pensii NN a fost sancţionat cu amendă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pentru transmiterea de...
Preşedintele Comisiei românilor de pretutindeni din Senat i-a trimis o solicitare ministrului de externe, în care cere...
Preşedintele ANAF, Bogdan Stan, a recunoscut că veniturile administrate de ANAF au fost mai mici faţă de ce a cerut...
Cererea de urmărire penală a lui Gabriel Sandu, fost ministru al comunicaţiilor şi societăţii înformaţionale, a fost...
Tema centrală a discuţiilor a fost stabilirea principalelor elemente ale conferinţei internaţionale a posturilor publice,...
Codul administrativ, care va reglementa funcţionarea întregii administraţii publice, va fi prezentat Guvernului în cel mult...
Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, declară că Guvernul intenţionează să scadă cota unică, aflată în prezent la nivelul de...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, consideră că scandalul despre naţionalizarea pensiilor private ar fi pornit de la preşedintele...
Comisarul european Corina Creţu a vorbit cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, despre stadiul proiectelor finanţate din...
Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii reclamă faptul că nici până în prezent asociaţiile...
Parlamentarii Uniunii Salvaţi România critică proiectul legii salarizării unitare.
Instanţa supremă a decis sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie privind definirea infracţiunii de abuz în serviciu,...
Ministerul Mediului va elabora un memorandum în care se va stabili modalitatea de returnare a timbrului de mediu către cei...
La Bucureşti se desfăşoară astăzi şi mâine cea de-a 26-a ediţie a conferinţei internaţionale a posturilor publice de radio,...
Ministrul Mediului se consultă cu toţi actorii implicaţi pentru a da o soluţie cât mai aproape de principiul conform căruia...
Şerban Nicolae solicită o investigaţie legată de informaţiile apărute în spaţiul public privind o eventuală intenţie de...
Strategia Executivului privind descentralizarea este menită să aducă serviciile publice mai aproape de cetăţeni, dar şi o...
Federaţia Sindicatelor din Administraţie solicită Guvernului organizarea unor întruniri cu sindicatele pentru corectarea...
Ministerele Mediului şi Finanţelor pregătesc un proiect de ordonanţă de urgenţă, în baza căreia cei îndreptăţiţi să-şi...
Pensiile sunt distrbuite cu două zile mai devreme decţt de obicei, datorită sărbătorilor pascale.
Public Broadcasters International (PBI) este o organizaţie de cooperare audiovizuală internaţională fondată în 1990.
Premierul Sorin Grindeanu a discutat astăzi cu autorităţile locale din judeţul Bistriţa-Năsăud, despre îmbunătăţirea...
Comisia parlamentară care controlează activitatea SRI nu a găsit elemente care să probeze ilegalităţi ce ar fi fost comise în...
Comisiile parlamentare reunite pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au avizat solicitarea Ministerului...
agistraţii Curţii de Apel Ploieşti au acordat un nou termen în dosarul în care procurorul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi a dat...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost audiat, astăzi, la Instanţa Supremă.
DNA susţine că în septembrie 2016, în depoziţia luată sub jurământ, Dan Andronic, a făcut declaraţii necorespunzătoare...
Ministrul Apărării, Gabriel Leş, şi şeful Statului Major General au avut azi o întâlnire cu comandantul Forţelor Aeriene ale...
Potrivit proiectului Legii vaccinării, părinţii pot fi acuzaţi de rele tratamente dacă refuză vaccinarea copiilor, însă nu...
În două sondaje de tip exit-poll date publicitătii la ora 21.00, după închiderea urnelor de vot, Marcel Ciolacu este pe primul loc, urmat de Elena Lasconi.
14 candidați se află astăzi pe buletinul de vot pentru cea mai înaltă funcție în stat - 10 propuși de partide și alianțe...
În unele secții din Capitală s-au format cozi în diferite intervale de timp.
Încă de dimineaţă, liderii politici s-au prezentat la urne. Mesajul lor comun a fost ca lumea să iasă în număr cât mai mare...
MAI informează că nu s-au înregistrat incidente grave care să afecteze procesul electoral.