Victor Ponta, preşedintele PSD
"Îmi doresc ca astăzi dl. Năstase să fie liber, să fie alături de familie şi ca această perioadă cumplită să se încheie astăzi".
Articol de Simona Mihăescu, 18 Martie 2013, 14:10
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, îşi doreşte ca fostul premier al României, Adrian Năstase, să fie eliberat din închisoare.
Victor Ponta a declarat, luni, înaintea Biroului Naţional Permanent al PSD că îşi doreşte ca fostul premier Adrian Năstase să fie liber şi să se încheie o perioadă "cumplită"
Preşedintele PSD a adăugat că toţi liderii partidului aşteaptă un astfel de verdict.
"Nu pot să ignor faptul că aşteptăm cu toţii un verdict al justiţiei, este extrem de important pentru noi ca partid. Îmi doresc ca astăzi dl. Năstase să fie liber, să fie alături de familie şi ca această perioadă cumplită să se încheie astăzi", a declarat liderul PSD.
Amintim că magistraţii Tribunalului Bucureşti sunt aşteptaţi să ia, luni, o decizie în ce priveşte eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase.
Şedinţa a fost amânată două ore, după ce procurorul DNA a cerut timp să studieze ultimele documente depuse de avocaţii fostului premier la dosar.
Reprezentantul DNA a contestat legalitatea actelor depuse la dosarul de eliberare, deoarece pe acestea nu există menţiunea "conform cu originalul".
Avocaţii fostului premier au precizat însă că sunt fundamentale în soluţionarea dosarului doar procesul verbal de eliberare condiţionată şi caracterizarea făcută de autorităţi.