Vasile Blaga, preşedintele PDL
"Proiectul de lege privind restituirea proprietăţii propus de Guvernul domnului Ponta are foarte multe neajunsuri, cel mai important dintre ele fiind acela că nu rezolvă nimic, doar amână lucrurile".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 15 Aprilie 2013, 12:15
Democrat-liberalii intenţionează să depună o moţiune de cenzură pe tema legii privind restituirea proprietăţilor pentru care guvernul USL vrea să-şi asume răspunderea în parlament.
În acest scop, liderii PDL discută în aceste zile cu liderii celorlalte formaţiuni din opoziţie
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat că depunerea unei moţiuni de cenzură pe tema legii privind restituirea proprietăţilor necesită semnăturile parlamentarilor din toate partidele de opoziţie şi că o decizie în acest sens ar putea fi luată în cursul săptămânii, dacă UDMR şi PP-DD se pronunţă în favoarea unui astfel de demers.
"Evident, proiectul de lege privind restituirea proprietăţii propus de Guvernul domnului Ponta are foarte multe neajunsuri, cel mai important dintre ele fiind acela că nu rezolvă nimic, doar amână lucrurile. Şi, de fapt, domnul Ponta îşi asumă răspunderea că nu-şi asumă nicio răspundere", a spus Blaga.
Guvernul urmează să-şi angajeze miercuri răspunderea în faţa Parlamentului pentru proiectul de lege vizând restituirea proprietăţilor naţionalizate în perioada comunistă.