Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților
"Eu aduc colegii din arcul guvernamental (la Parlament n.r.), ceilalţi sunt buni la televizor. Vin aici dacă dă bine la stenogramă, dacă nu, sunt un pic răciţi".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 11 Octombrie 2014, 18:31
Plenul Parlamentului va da în 20 octombrie, votul în cazul cererii DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă, acuzat de corupţie, a anunțat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Zgonea a precizat, după şedinţa Biroul Permanent, că săptămâna viitoare cererea DNA va fi discutată în Comisia juridică, unde deputatul îşi poate prezenta punctul de vedere, inclusiv însoţit de un avocat.
La şedinţa Biroului Permanent au fost prezenţi doar patru membri, trei reprezentanţi ai PSD şi un deputat PPDD, Zgonea precizând că a trimis tuturor SMS-uri pentru a veni la şedinţă.
"Eu aduc colegii din arcul guvernamental, ceilalţi sunt buni la televizor. Vin aici dacă dă bine la stenogramă, dacă nu, sunt un pic răciţi", a comentat Zgonea.