Daniel Chiţoiu, ministru desemnat al Economiei
"Dacă OMV Petrom va fi de acord, putem să majorăm redevenţele (la petrol şi gaze) înainte de 2014, dacă nu, putem să ne gândim la un impozit pe venituri excepţionale"
Articol de Luminiţa Apostolescu, 07 Mai 2012, 11:43
Redevenţele la petrol şi gaze sunt prea mici, iar noul Guvern ar putea introduce un impozit pe veniturile excepţionale ale companiilor din domeniu, a declarat Daniel Chiţoiu, care a primit luni votul comisiilor de specialitate din Parlament pentru funcţia de ministru al Economiei.
"Avem domenii în care aceste taxe sunt prea mari, iar în altele nu au mai fost majorate de zece ani. Dacă OMV Petrom va fi de acord, putem să le majorăm înainte de 2014, dacă nu putem să ne gândim la un impozit pe venituri excepţionale", a afirmat Chiţoiu.
Redevenţele de petrol şi gaze, cuprinse între 3,5% şi 13% din producţie, sunt fixate din 2004 până în decembrie 2014.
Aceste taxe au fost stabilite prin contractul de privatizare a Petrom şi nu pot fi modificate până în 2014.