Aurelian Pavelescu, liderul unei grupări din PNŢCD
"Această convocare a domnului Ciorbea nu are nimic de-a face cu statutul partidului. Domnia sa nu este preşedintele PNŢCD recunoscut irevocabil de justiţie şi nu poate face convocări".
Articol de Simona Mihăescu, 05 Noiembrie 2011, 16:50
Preşedintele uneia dintre grupările PNŢCD, Aurelian Pavelescu a părăsit şedinţa Consiliului Naţional de Conducere al PNŢCD, la care fusese invitat de Victor Ciorbea, preşedintele altei grupări din PNŢCD.
El a declarat presei, că de fapt acesta reuniune este "o întâlnire nestatutară" şi "un bluf".
Pavelescu a adăugat că a propus o formulă de negociere şi reconciliere şi anume ca în filialele judeţene să se desfăşoare în cel mult o lună de zile conferinţe care să decidă soarta partidului.
"Cred că nu se poate face reconcilierea în PNŢCD decât pornind de jos în sus. Marea problemă este că în filiale, în ultimii trei ani, domnul Sârbu şi domnul Ciorbea au făcut grupuri paralele faţă de organizaţiile oficiale. Am propus ca în cel mult o lună de zile să se facă acolo conferinţe judeţene, iar partidul să fie vindecat din teritoriu', a explicat Pavelescu.
Aurelian Pavelescu a reafirmat că nu recunoaşte forurile conduse de Victor Ciorbea, astfel că CNC-ul convocat este "ilegal".
"Această convocare a domnului Ciorbea nu are nimic de-a face cu statutul partidului. Domnia sa nu este preşedintele PNŢCD recunoscut irevocabil de justiţie şi nu poate face convocări. Aici nu este CNC-ul statutar şi legal al partidului", a susţinut el.
Reamintim că cele două aripi ale PNŢCD se judecă în instanţă de peste trei ani.