3332 articole
Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România a fost postat marţi pe site-ul...
Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi, Mihail Băşulescu, a fost demis de către ministrul transporturilor,...
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor a decis că premierul Victor Ponta a plagiat. Ministerul Educaţiei nu recunoaşte...
Democrat-liberalii au depus, miercuri, la Curtea Constituţională sesizările privind modificările aduse de Parlament Legii...
Tribunalul Bucureşti a decis că fostul premier Adrian Năstase poate fi încarcerat şi că nu există nici o piedică pentru...
Parlamentul a adoptat Raportul de activitate al Radioului Public pe anii 2009, 2010 şi 2011.
Premierul Victor Ponta a declarat că nu a reuşit să îl convingă pe şeful statului că premierul este cel care trebuie să...
Cazul Năstase ajunge şi la Consiliul Superior al Magistraturii care îi acuză pe avocaţii lui Năstase de comportament nepotrivit.
PDL va contesta la Curtea Constituţională algoritmul pe baza căruia s-au făcut repartizările pentru Consiliul de...
Fabrica Ford din Craiova a lansat oficial, luni, modelul B-MAX.
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Bogdan Oprea, a precizat că şeful statului, Traian Băsescu, consideră că declaraţia...
Premierul Victor Ponta a afirmat că îşi doreşte ca luni să discute cu preşedintele Traian Băsescu temele aflate pe agenda...
Condamnarea fostului premier român Adrian Năstase constituie subiect de comentarii pentru presa internaţională.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că austeritatea veşnică nu este o soluţie, motiv pentru care este mulţumit...
Mai multe organizaţii neguvernamentale şi personalităţi ale vieţii culturale vor depune o listă cu semnături de protest în...
Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a subliniat importanţa implicării active a României în agenda europeană de justiţie,...
România a avut, de la începutul acestui an, al treilea ritm de creştere din Uniunea Europeană la înmatriculările auto, după...
Biroul Electoral Central a decis reluarea alegerilor în cinci localităţi din ţară.
Miniştrii europeni de interne au căzut de acord asupra schimbării bazei juridice pentru reforma Schengen propusă de Comisia...
Magistraţii Inaltei Curţi au decis ca judecarea recursului în dosarul "Trofeul calităţii"să fie reluată în 13 iunie.
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a afirmat într-un comunicat al PDL că premierul Victor Ponta vrea să ascundă proba cea...
Spania şi-a exprimat nevoia de sprijin internaţional pentru redresare economică, care îi blochează accesul pe piaţa de...
Preşedintele Parlamentului Ungariei, László Kövér, a sosit, la Târgu-Mureş, unde a susţinut că după alegeri apele "se vor...
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop este de părere că bacalaureatul trebuie schimbat.
Reprezentanţii PDL exclud posibilitatea de a ajunge la un acord politic cu USL astfel încât scrutinul parlamentar să se...
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Arad, că "nu vede bine" introducerea unei taxe de solidaritate de 16%...
După audieri care au durat 12 ore, jduecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat judecarea recursului în dosarul...
Acordarea vizei pentru Statele Unite se va face cu noi criterii care ar putea avantaja România,a anunţat Bogdan Aurescu.
Deputatul PNL, Tudor Chiuariu, şi senatorul PSD, Dan Şova, o acuză pe Monica Macovei de dezinformare.
Premierul Victor Ponta vrea să știe pe ce au cheltuit primăriile banii din fondul de rezervă al Guvernului, alocați de fostul...
Decizia unui primar UDMR de reînhumare a scriitorului maghiar, Nyirő József a generat un nou conflict între UDMR şi Guvernul...
Ministrul Interimar al Educaţiei, Liviu Pop a anunţat că 8.000 de posturi urmează să fie deblocate în învăţământul...
Democrat-liberalii critică demersurile întreprinse de parlamentarii USL prin care se încearcă reducerea prerogativelor...
Leul îşi continuă devalorizarea din ultima perioadă, iar moneda unică europeană costă, joi, la cursul oficial, 4 lei şi 45,87...
Liderii europeni se întâlnesc la Bruxelles, pentru a discuta despre noi variante de impulsionare a creşterii economice....
Primul ministru le-a făcut o vizită militarilor români din Afganistan cărora le-a spus că sunt foarte apreciaţi.
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost achitat de Tribunalul Alba în dosarul în care era judecat pentru luare de...
Legea privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de trafic de telefonie şi...
Un studiu realizat de Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice atrage atenția că nivelul corupţiei în...
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, spune că la examenul de bacalaureat din acest an supravegherea va fi mai strictă...
Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, este îngrijorată de soarta DNA şi ANI, în condiţiile reinstaurării la putere a...
Vicepreşedintele UDMR, László Borbély, a afirmat că are încredere în justiţie, dar că a început să aibă dubii faţă de DNA...
Primul ministru vrea să afle cum au fost folosiți banii de la cele două companii și promite că acestea nu vor mai fi...
Audio "Din punct de vedere al ministrului Mediului, eu sunt cu conştiinţa împăcată şi liniştit. Nu sunt foarte trist că n-am...
Președinele României, Traian Băsescu, susține că "pentru noi, relaţia cu SUA este o miză majoră" și că România va fi apărată...
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a răspuns acuzațiilor premierului Victor Ponta cu privire la clasa...
Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a fost numit interimar la Educaţie pentru o perioadă de 45 de zile, după...
Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a anunţat că planul naţional de ocupare a forţei de muncă, preluat de la...
PDL va depune, săptămâna viitoare, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ioan Mang, pe care îl acuză de plagiat.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este nemulţumit că actualul Guvern a decis să retragă recursul făcut de fostul executiv la...
Democrat-liberalii îl acuză de plagiat pe noul ministru al educaţiei, Ioan Mang, și cer schimbarea lui din funcție.