3341 articole
Preşedintele Traian Băsescu s-a adresat Camerelor reunite ale Parlamentului cu un mesaj pe teme de politică internă,...
O săptămână - acesta este termenul dat de UDMR pentru rezolvarea problemei Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu...
Liderul PNL, Crin Antonescu, a spus că în scenariul în care USL nu câştigă alegerile parlamentare, va demisiona din funcţia...
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că instituţiile statului nu pot controla lăcomia unor funcţionari publici,...
Europaramentarul PDL susţine că printr-un amendament la Legea lustraţiei, UDMR a vrut să-i plătească criticile. Laszlo...
Şedinţa de guvern comună România-Republica Moldova s-a încheiat cu semnarea mai multor parteneriate în domenii precum...
"Sunt printre cei care aplaudă adoptarea Legii lustraţiei. Iar dacă preţul adoptării acestei legi sunt eu, foarte bine".
Figură marcantă a politicii româneşti, Ion Iliescu s-a numărat printre fondatorii Frontului Salvării Naţionale din care s-au...
Liderul PNL, Crin Antonescu, susţine că România trebuia să se folosească de negocierile privind Tratatul fiscal pentru a...
România şi Republica Moldova au încheiat proiecte comune transfrontaliere în domeniile transporturilor de energie şi vor...
Preşedintele României Traian Băsescu, susţine că Tratatul fiscal semnat de cele 25 de state membre ale Uniunii Europene,...
UNPR a atras în rândurile sale nume sonore din politica românească, printre ultimele "achiziţii" fiind Aura Vasile, Neculai...
"Legea lustraţiei nu foloseşte nimănui, PDL încearcă să mai aducă nişte voturi de la dreapta, de la nişte oameni care au...
Şeful DNA susţine că o parte dintre presiunile exercitate asupra procurorilor DNA s-au făcut prin mass-media.
Persoanele care au avut funcţii politice în PCR sau cele care au făcut parte din structurile fostei Securităţi nu pot candida...
"Este posibil ca şi europarlamentarul Monica Macovei, fost procuror înainte de 1989, să intre sub incidenţa Legii lustraţiei".
Sindicatele din învăţământ sunt nemulţumite de criteriile de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare şi solicită...
Teodor Meleşcanu, diplomat de carieră, fost ministru de Externe şi al Apărării, fost interimar la Justiţie, fost preşedinte...
"Trădarea politică nu mai e un accident în viaţa politică românească. Avem o majoritate guvernamentală construită pe trădare".
Democrat-liberalii urmează să stabilească, în urma unor sondaje, candidatul pentru Primăria Capitalei, unul din numele...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, solicită Guvernului să se implice în problema preţului carburanţilor, având în vedere că...
PSD susţine că fondurile alocate de guvern judeţeleor afectate de ninsori, au fost distribuite pe criterii politice.
Social Democraţii solicită Executivului să prezinte pierderile din agricultură cauzate de condiţiile meteo nefavorabile şi...
Mişcarea Populară, o iniţiativă pornită de la preşedintele României, Traian Băsescu, părea abandonată, dar este scoasă de la...
Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, declară că în condiţiile economice actuale nu se poate vorbi despre scăderea TVA la...
Ninsorile au trecut, dar facturile pentru deszăpezire au rămas. Ele vor fi plătite din banii alocaţi de Guvern.
Comisia Europeană a trimis României scrisoarea oficială de întrerupere a plăţilor pentru Programul Operaţional Dezvoltarea...
Chiar dacă nu avem încă o dată certă privind alegerile locale, partidele "se încălzesc" pentru competiţia electorală, până...
Discuţiile privind protocolul coaliţiei, cerut de UDMR, se poartă pe forma finală şi nu este fixat un termen pentru semnare,...
Vicepreşedintele PNL, Dan Radu Ruşanu, susţine că premierul ar trebui să explice impactul pe care Tratatul de guvernanţă...
Dan Suciu a fost ales pentru a îndeplini funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului, pentru că este un jurnalist cu profil...
Prefectul judeţului Constanţa îi acuză pe cei doi de fals şi uz de fals în legătură cu datele conţinute în declaraţiile de...
Noul ministru al Turismului, Cristian Petrescu, vrea ca agenţiile care aduc turişti străini în ţară să nu mai plătească TVA.
"Nu cred că se poate vorbi despre schimbarea Robertei Anastase (n.r. din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor). Nu...
"Mă aştept la fair-play din partea guvernului şi parlamentului olandez cu privire la aderarea României la Schengen".
Liderul PSD susţine că prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii banii publici sunt redirecţionaţi către...
Reprezentanţii opoziţiei nu participă la lucrările Parlamentului, deşi Puterea, chiar prin vocea preşedintelui, lansează...
Coaliţia de guvernare a agreat data de 10 iunie pentru organizarea alegerilor locale, propunere ce urmează a fi discutată şi...
PSD şi PC se mobilizează pentru a trimite ajutoare sinistraţilor din Vrancea şi Buzău, zone grav afectate de căderile masive...
Ministrul Administrației și Internelor le cere autorităților locale să fie pregătite permanent să intervină în condițiile...
"Fluxul mărfurilor de strictă necesitate şi a materiilor prime pentru buna funcţionare a termocentralelor trebuie să...
Preşedintele României, Traian Băsescu, vrea să se consulte din nou cu partidele, luni,exact la o săptămână de la precedentele...
În judeţul Vrancea a fost decretată starea de alertă începând de luni, ceea ce înseamnă că se pot solicita resurse...
Poziţia României în chestiunea politicii agricole comune a Uniunii Europene, dar şi atragerea fondurilor comunitare, se află...
Foştii miniştri au predat, vineri, ştafeta miniştrilor cabinetului Ungureanu , în prezenţa premierului.
Deputatul PSD, Valeriu Zgonea, consideră că învestirea guvernului Ungureanu este ilegală, întrucât comisiile parlamentare...
LIVE UPDATES Parlamentul a acordat votul de încredere Guvernului Ungureanu, care a obţinut 237 voturi "pentru" şi două...
Uniunea Social Liberală îşi continuă greva parlamentară şi prin urmare nu va participa în Parlament, la procedurile de...
LIVE TEXT Şeful FMI, Jeffrey Franks, a fost invitatul unei ediţii speciale la Radio România Actualităţi.
PDL are câteva propuneri pentru funcţia de premier, dar nu le-a făcut publice pentru că le va discuta cu preşedintele.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a chemat partidele parlamentare la consultări pe tema desemnării unui nou premier.