398 articole
Uniunea Social Progresistă se anunţă a fi o mişcare civică construită în jurul UNPR şi este programată pentru lansare în luna...
Delegaţia FMI a avut, vineri, o serie de întâlniri cu partidele parlamentare, printre care şi cu reprezentanţii Uniunii...
Social democraţii susţin că prin solicitarea codului numeric personal la recensământul populaţiei, se urmăreşe de fapt,...
Unul din cinci români are venituri sub media naţională, ceea ce ne face să fim printre cei mai săraci europeni, potrivit unui...
Amânarea parcă la nesfârşit a plăţii unor drepturi salariale, obligaţie stabilită prin hotărâri judecătoreşti, dovedeşte...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri că USL intenţionează să aplice mai multe măsuri economice anticriză în...
Opoziția susține că Sebastian Lăzăroiu nu a fost potrivit pentru funcția de ministru al muncii, fiind o numire neinspirată.
Prim-vicepreşedintele PDL, Roberta Anastase le-a spus tinerilor democrat-liberali, participanţi la Şcoala de Vară de la...
La Şcoala de vară a tinerilor din PDL, liderii Elena Udrea şi Traian Igaş au prezentat mai multe metode din strategia de...
Liderul Partidului Conservator, Daniel Constantin, s-a declarat, sâmbătă, în cadrul școlii de vară a tinerilor conservatori,...
Democrat-liberalii sunt de acord ca în 2012, alegerilor locale să fie comasate cu cele parlamentare.
Propunerea privind comasarea, anul viitor, a alegerilor locale cu cele parlamentare a stârnit controverse, iar oficialii...
Modificarea legii electorale a reintrat în atenţia politicienilor. Tonul a fost dat de preşedintele României, Traian Băsescu,...
Audio "La sănătate nu alocăm procentul necesar, la pensionari le îngheţăm pensiile după ce am anunţat cu trâmbiţe că vor fi...
Strategia fiscală 2012-2014, care, ar urma să fie dezbătută şi aprobată în regim de urgenţă în Parlament în această toamnă a...
Premierul Emil Boc şi ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu susţin că numai prin echilibru şi prudenţă putem trece de...
Liberalii susţin că declaraţiile reprezentanţilor din Coaliţia aflată la putere, privind posibilele majorări ale pensiilor și...
AUDIO "Treaba opoziţiei este să ceară continuu demisia puterii, fie a puteri în ansamblalul ei, fie, din când în când, câte...
Senatorul PSD, Lia Olguţa Vasilescu, îi acuză pe preşedinte, premier şi pe ministrul român de externe că au trecut sub tăcere...
Dialogul dintre Uniunea Social Liberală şi UDMR prinde contur, după ce Uniunea a răspuns unei invitaţii la discuţii a...
Premierul Emil Boc a susţinut, joi, din nou, motivele pentru care Constituţia trebuie revizuită, susţinând că modificarea...
În UDMR există opinii diferite privind oportunitatea rămânerii la guvernare alături de PD-L.
Opoziţia va ataca la Curtea Constituţională, legea privind salarizarea profesorilor în acest an şi pe cea a dialogului...
Sindicatele nu sunt de acord că guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea privind salarizarea profesorilor şi cer ajutorul...
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea spune că Guvernul vrea să reabiliteze infractructura rutieră, dar...
UNPR va susţine, luni, în cadrul şedinţei coaliţiei, precum şi în şedinţa de guvern, amendamentele la Codul Muncii pentru...
Doar un troc politic pentru a rezista la guvernare - aşa caracterizează Opoziţia protocolul încheiat, miercuri, de Coaliţia...
Uniunea Social-Liberală încearcă din ce în ce mai mult să atragă de partea sa Uniunea Democrată a Maghiarilor, iar pentru a...
Social-democratul Iulian Iancu susţine că în ultimii ani de zile Executivul a reuşit să crească accizele pentru preţul pe...
PSD se va alătura Alianţei de Centru Dreapta înainte de luna martie, a declarat preşedintele social democraţilor,Victor Ponta.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană şi parlamentarii opoziţiei au contestat la Curtea Constituţională Legea educaţiei, atât...
Ministrul Gheorghe Ialomiţianu a afirmat, pentru Radio România Actualităţi, că va fi înfiinţat un departament special pentru...
Preşedintele României, Traian Băsescu a invitat, marţi, partidele politice la consultări, pe teme legate de relaţiile FMI şi...
Guvernul consideră că reducerea TVA la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 2000 de lei, nu sunt în...
Proiectul Legii pensiilor a stârnit scandal în Camera Deputaţilor, unde, după discuţii îndelungate şi acuzaţii între Putere...
Conservatorii se opun adoptării proiectului legislativ a PDL prin care se propune impozitarea cu 1 la sută a banilor...
"În varianta remanierii rămân la părerea că remanierea trebuie să fie foarte profundă, adică trebuie schimbaţi, practic,...
Şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL a fost amânată şi se va relua luni, în jurul orei, 20,00 a anunţat...
"În acest moment, o soluţie de schimbare a acestui guvern este obligatorie. Dacă vorbim despre actuala configuraţie a...
Preşedintele României , Traian Băsescu i-a criticat pe Cristian Preda, Sever Voinescu şi Radu F. Alexandru şi a declarat că...
"Este important să ieșim din criză, astfel încât pensiile și salariile să revină la normal", a declarat Valeriu Tabără.