Au fost gasite 74 articole pentru voturi
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, susţine o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, pe tema rezultatului referendumului.
Liderii democrat liberali susţin că numărătoarea paralelă a PDL se apropie de rezultatul parţial dat de BEC pentru...
Într-o comparaţie între scrutinurile din 2007 şi 2012, se constată că prezenţa la vot este în creştere. Vezi cifrele
Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, a fost revocat din funcţie, marţi seara, de Parlament.
Comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis cu 14 voturi ''pentru'', două ''împotrivă'' şi trei...
Florin Farcaşiu (PNL) conduce administraţia din localitatea Târnova de 22 de ani şi a fost confirmat pentru un nou mandat.
Senatul a adoptat joi modificările la legea referendumului cu privire la destituirea preşedintelui.
Biroul Electoral Central a decis reluarea alegerilor în cinci localităţi din ţară.
Potrivit unui proiect de lege, demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil...
Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat că va avea un dialog cu UDMR, pe care o consideră un partener.
Atât Puterea cât şi Opoziţia caută voturi pentru moţiunea de cenzură care se va vota vineri în Parlament.
Președintele PSD, Victor Ponta, susține că, după plecările din PDL, opoziția mai are nevoie de 14 voturi pentru demiterea...
Într-un an preelectoral, cum este 2011, pe scena politică apar noi partide, altele se regrupează, iar opoziţia strânge...
În Republica Moldova a început, joi, renumărarea voturilor pentru Consiliul Municipal Chişinău, după mai bine de trei...
Componenţa Consiliului Municipal este tot incertă la Chişinău după ce, de câteva zile, se iau decizii contradictorii în...
La Chişinău instanţa de judecată a respins, miercuri, cererea Partidului Liberal de renumărare a voturilor pentru Consiliul...
Şeful diplomaţiei, Teodor Baconschi, a declarat, luni, în discursul său din plenul Senatului, că fiecare partid politic ar...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, consideră că noul acord cu Fondul Monetar Internaţional va aduce prejudicii grave intereselor...
Comuniştii au cerut renumărarea voturilor de la alegerile din Moldova, însă rezultatul nu le este favorabil.
Comuniştii au cerut renumărarea voturilor de la alegerile din Moldova, însă rezultatul nu le este favorabil.
PCRM a contestat la Curtea Constituţională încălcări ale legislaţiei electorale, iar Curtea a decis reunumărarea voturilor.
PCRM a contestat la Curtea Constituţională încălcări ale legislaţiei electorale, iar Curtea a decis reunumărarea voturilor.
Camera Deputaților a respins moțiunea simplă inițiată de PNL. În favoarea moțiunii intitulate "Programul Basescu PDL = curbe...