Au fost gasite 1288 articole pentru ue
Preşedintele Traian Băsescu a enumerat, într-o declaţie de presă, discuţiile pe care le-a avut, la Bruxelles, cu preşedintele...
Partidul Democrat-Liberal cere demisia ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii din România, Maria Grapini, pe motivul...
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind libera circulaţie, în care li se cere statelor membre să nu-i discrimineze...
Premierul Victor Ponta i-a cerut miercuri ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, să prezinte în termen de două săptămâni un...
"Agricultura comunitară are un potenţial mare şi perspective foarte bune nu numai pe piaţa Uniunii Europene, ci şi pe cele...
Premierul Victor Ponta a declarat că a discutat cu preşedintele PE, Martin Schulz, despre scandalul declanşat de declaraţiile...
Comisarul european pentru probleme sociale, Laszlo Andor, afirmă că muncitorii din Europa de Est, în special românii şi...
Preşedinţia elenă a UE este lansată oficial, miercuri, printr-o reuniune la Atena, a comisarilor europeni.
Partidul Popular Elveţian vrea să organizeze un referendum potrivit căruia ar urma să se stabilească, inclusiv âţi muncitori...
Preşedintele Traian Băsescu susţine că legea creează confuzie în privinţa persoanelor care intră sub incidenţa acesteia.
Comisarul László Andor a salutat şi faptul că în România a fost făcut un pas important în implementarea Strategiei Europa...
Premierul Ponta a spus că 2013 a fost un an de guvernare foarte bun, lucru dovedit şi de datele care arată că România a...
Într-un comunicat de presă, Corina Creţu susţine că ridicarea restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari...
Temerile din presa britanică potrivit cărora ridicarea restricţiilor pentru muncitorii români şi bulgari va duce la o...
Potrivit legii, străinii pot cumpăra terenuri în România, din 2014.
Preşedinţia elenă se va concentra pe cele mai presante probleme ale cetăţenilor europeni: imigraţie, ocuparea forţei de...
Letonia intră în zona euro, preşedinţia semestrială va fi preluată de Grecia, iar restriciţiile pe piaţa muncii urmează să...
Șeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a spus că votul pentru încuviinţarea arestării preventive a deputatului Coman...
"Punem bazele unor performanţe mai bune în viitorul ciclu de finanţare 2014-2020. Faptul că anul acesta vom încheia cu o...
Produsele contrafăcute reprezintă o ameninţare pentru siguranţa cetăţenilor, dar şi pentru economia europeană.
Preşedintele Băsescu este sigur că România poate avea partea sa de contribuţie la Strategia de apărare a UE, mai ales în...
Liderii europeni discută, în a doua zi a summitului de la Bruxelles, mai multe dosare de politică externă, dar şi despre...
Preşedintele României, Traian Băsescu, participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European de iarnă, care va avea loc...
Premierul Victor Ponta a mers împreună cu vicepremierul Daniel Chiţoiu la Cotroceni, unde unde au discutat cu preşedintele...
Uniunea Europeană a decis ca Serbia să înceapă la 21 ianuarie 2014 negocierile de aderare.
Premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul intenţionează să amâne introducerea accizei de 7 eurocenţi la motorină pentru o...
Preşedintele Băsescu mulţumeşte Curţii Constituţionale a Republicii Moldova pentru decizia privind oficializarea limbii...
"Vizita secretarului de stat american John Kerry în Republica Moldova are ca scop susţinerea Moldovei, şi nu atacarea Rusiei".
Premierul i-a cerut ministrului de interne să transmită omologilor europeni mesajul că România nu mai doreşte să-i fie fixat...
Premierul Victor Ponta a declarat că refuzul președintelui de a semna memorandumul cu FMI înseamnă că "nu mai avem, practic,...
Președintele Traian Băsescu a anunțat că nu va semna memorandumul dintre Guvern și FMI din cauza faptului că majorarea...
Preşedintele Traian Băsescu consideră că parafarea de către Republica Moldova a Acordurilor de asociere şi de liber schimb la...
Primul ministru Victor Ponta a remarcat pasul decisiv pe care Republica Moldova l-a făcut către Europa.
Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa vineri, la Chişinău, că începând din martie 2014 cetăţenii Republicii...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că prin parafarea acordurilor de asociere ale Republicii Moldova şi Georgiei la...
Republica Moldova şi Georgia vor parafa vineri, la Vilnius, acorduri de asociere la UE, dublate de acorduri de liber schimb...
La Summitul de la Vilnius, Ucraina, ţara cea mai "curtată" de UE a recunoscut că a renunţat, pentru moment, la asocierea cu...
Preşedintele Băsescu a afirmat joi că, prin reuniunea de la Vilnius, este pentru prima dată când politica de vecinătate a UE...
Premierul Victor Ponta a afirmat că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind unirea României cu Republica Moldova...
Premierul chinez Li Keqiang a susţinut, într-un discurs în plenul Parlamentului de la Bucureşti, că Beijingul a ales ţara...
Republica Moldova şi Georgia vor parafa vineri, la Vilnius, fiecare Acordul de asociere la Uniunea Europeană şi Acordul de...
La Vilnius începe, joi, cel de-al treilea Summit al Parteneriatului Estic, eveniment la care se aşteapă semnarea Acordului de...
Premierul Victor Ponta vede vizita premierului chinez Li Keqiang ca o mare oportunitate pentru România, "pentru că nu este...
Polonia a absorbit cele mai mari fonduri de coeziune, iar Germania a atras cele mai mari fonduri pentru cercetare. România...
Premierul ucrainean a explicat, la o întâlnire cu presa străină, că ţara sa este într-o situaţie economică dificilă şi că UE...
România, avantajată de o schimbare a unui regulament european. De ce în 2014 şi 2015 România va avea acces la încă 20 de...
Ucraina a primit din partea Uniunii Europene ca termen limită pentru a decide dacă va semna acordul de asociere cu UE, data...
Prioritatea Greciei, care preia preşedinţia Consiliului UE din 2014, este creşterea economică.
Premierul Victor Ponta şi premierul chinez, Li Keqiang, au făcut declaraţii de presă la Palatul Victoria, după semnarea mai...
Bruxellesul pregăteşte un răspuns oficial, după ce Ucraina a anunţat că a suspendat pregătirea acordului de asociere cu...
Potrivit comisarului pentru Agricultură, Dacian Cioloş, noua politică agricolă comună protejează biodiversitatea, calitatea...