Au fost gasite 167 articole pentru senatori
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, speră ca strategia energetică a României să fie definitivată până în toamnă.
Conducerea Senatului are pe agendă astăzi două solicitari de la DNA. Senatorii au amânat discuţiile pentru mâine, 23 februarie.
Legea dării în plată, care vizează aproape o jumătate de milion de familii, urmează să intre din nou în plen la Senat.
Proiectul legii dării în plată, "Ora ministrului" la Senat, dar şi prognozele evoluţiei economice a României, au ţinut capul...
Noile prevederi din proiectul de lege privind adopţiile scurtează termenele şi simplifică procedurile astfel încât un copil...
Comisiile parlamentare de specialitate continuă în ritm alert dezbaterile la proiectul bugetului pentru anul viitor.
Senatorii şi deputaţii din comisiile de specialitate au reluat, în această dimineaţă, dezbaterile la proiectul de buget...
Senatorii au aprobat astăzi o propunere legislativă prin care se extinde perioada concediului paternal de la 5 la 10 zile...
Senatorul Dan Şova a fost reţinut de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi trafic de...
Cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, acuzat de fapte de corupţie, va fi supusă...
Prezent azi, alături de înalti demnitari ai statului român la şedinţa solemnă dedicată Zilei Naţionale, premierul Dacian...
Senatorii din Comisia juridică au dat raport favorabil propunerii legislative a PNL privind alegerea primarilor din două...
Biroul Permanent al Senatului va lua în discuție astăzi cererea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a...
Senatorii au adoptat ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind înfiinţarea Gărzii forestiere care a luat fiinţă prin...
Senatul a adoptat azi, cu largă majoritate de voturi, proiectul de lege privind votul prin corespondenţă. "Pentru" au votat...
Comisia parlamentară de Cod electoral a aprobat, astăzi, cu majoritate de voturi raportul la proiectul de lege privind votul...
Proiectul legii privind votul prin corespondenţă intră în această după amiază în dezbaterea Senatului.
14 actuali şi 17 foşti deputaţi, precum şi un senator, parlamentari care provin din întregul spectru politic, au încălcat...
Săptămâna 5-9 octombrie a debutat cu un eveniment inedit: parlamentarii PNL au anunţat că intră în grevă japoneză din cauza...
Senatorii din Comisia de Buget au dat un raport favorabil unui proiect legislativ care se referă la schemele de garantare a...
Proiectul de lege referitor la "primul loc de muncă", este destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani şi...
Cu 269 de voturi pentru, 142 împotrivă şi 13 abţineri parlamentarii au decis retrimiterea legii la Comisia de statut pentru...
Săptămâna aceasta se vor afla în atenţia legislativului legea pensiilor pentru parlamentari şi legea votului prin corespondenţă.
Comisia pentru statut a adoptat mai multe amendamente privind pensiile deputaților și senatorilor.
Comisia de statut a Parlamentului a respins mai multe propuneri formulate de preşedintele Klaus Iohannis în cererea de...
Parlamentarii care au fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie nu vor primi pensie specială, potrivit modificărilor...
Senatul se va reuni luni după-amiază în sesiune extraordinară pentru a dezbate şi vota cererea şefului statului, Klaus...
Biroul Permanent al Senatului a aprobat în şedinţa de astăzi organizarea unei conferinţe la Senat în a doua jumătate a lunii...
Senatorii şi deputaţii au programate şedinţe de plen pentru adoptarea unor proiecte legislative, unele aflate în procedură de...
Senatorii şi deputaţii vor relua, astăzi, în plen dezbaterile pe tema unor proiecte legislative aflate în procedură de urgenţă.
Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat Strategia Naţională de Apărare a Ţării. Documentul propus de preşedintele României a...
Parlamentul a dezbătut şi votat Strategia Naţională de Apărare, prezentată ieri în plenul celor două Camere de către...
Comisiile de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor au dat astăzi, cu unanimitate de voturi, aviz favorabil Strategiei...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat azi că va analiza cu atenţie legea pensiilor speciale pentru parlamentari.
"Suntem chemaţi să facem legi nu pentru noi şi pentru a ne rezolva problemele personale, ci pentru a rezolva problemele...
Comisia economică din Senat a avizat favorabil proiectul de lege iniţiat de guvern care reglementează exporturile...
Dezbaterea proiectului din Senat privind pensiile pentru parlamentari a fost amânat.
Moţiunea simplă, iniţiată de senatorii PNL, pe teme de sănătate a fost respinsă.
Potrivit declaţiilor senatorului PNL Mario Oprea, liberalii vor contesta din nou la CCR, şi cel de-al doilea vot în cazul...
UPDATE Senatorii au respins pentru a doua oară cererea de arestare preventivă a lui Dan Şova, votând 72 "contra" şi 66 "pentru".
Senatorii au respins, marţi după amiază, moţiunea simplă depusă de PNL pe teme de agricultură.
Direcţia Naţională Anticorupţie cere mai multe documente de la Senat în cazul lui Dan Şova.
Discutarea în Senat a cazului Dan Şova se amână cu încă o zi, pentru că senatorii au liber, astăzi, pentru Rusaliile catolice.
Senatorii au respins azi moţiunea simplă a PNL pe tema alocaţiilor pentru copii.
Comisia pentru Cultură a Senatului a admis cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Johannis prin care solicită...
Cu 88 de voturi pentru, 26 împotrivă şi patru abţineri senatorii au decis ca arestul preventiv să se producă atunci când...
Premierul Victor Ponta a declarat că propunerea UNPR ca foştii preşedinţi ai ţării să devină senatori de drept după...
Comisia pentru buget din Senat a aprobat reducerea TVA la alimente de la 24 la 9 la sută începând cu 1 iunie.
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc, a anunţat că liberalii se gândesc să conteste la Curtea...
Plenul Senatului a adoptat, cu o majoritate de voturi, propunerile de modificare a Legii privind finanţarea activităţii...
Senatorii din Comisia de Buget au discutat marţi pe marginea noului Cod Fiscal şi a celui de Procedură Fiscală, iniţiate de...