Au fost gasite 163 articole pentru fonduri
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că statul dispune de fonduri suficiente pentru plata pensiilor.
Reforma în sănătate este abordată greşit, pacientul nu se află în centrul atenţiei, fondurile din sistem trebuie dublate şi...
Ministrul transporturilor, Anca Boagiu, estimează că, până la sfârşitul anului, România îşi va îmbunatăţi considerabil...
În România, frauda din fonduri europene reprezintă mai bine de jumătate din totalul neregulilor constatate în gestionarea...
Din ce în ce mai mulţi primari se plâng de lipsa banilor, acuzând Executivul că alocă fonduri preferenţial, doar către...
Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein, susţine că direcţia reformelor în România este bună, dar că...
Ne putem baza pe sprijinul ferm al Confederatiei Elveţiene care face parte din spatiul Schengen, pentru admiterea noastra în...
Raportul de evaluare a pagubelor provocate de inundaţii trebuie să ajungă pe masa Comisiei Europene până la 1 septembrie.
Ministerul Economiei pune la dospiziţia IMM-urilor noi fonduri nererambursabile acordate pe proiecte.
Parlamentul European va supune votului final raportul prin care Bulgariei urmeazã sã îi fie acordatã prima tranşã a...