Au fost gasite 59 articole pentru alesi locali
Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 în toată țara pentru alegerile locale.
Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a precizat că autorităţile au luat măsuri speciale de protecţie în contextul...
Autoritățile anunță reguli stricte pentru 27 septembrie, când românii vor vota la alegerile locale.
Premierul Ludovic Orban şi-a exprimat convingerea că până la această dată răspândirea virusului se va diminua şi va putea fi...
Documentul prevede între altele că mandatele aleşilor locali se prelungesc până la 1 noiembrie iar data alegerilor locale...
Comisia de Cod Administrativ a decis, astăzi, că aleşii locali vor avea pensie la finalul mandatului şi, de asemenea, a...
Parlamentarii din Comisia specială pentru elaborarea Codului Administrativ au amânat dezbaterea unor amendamente...
Aleşii locali sunt, în prezent, ţinta mai multor instituţii, pentru că se pleacă de la ideea că aceştia încalcă zilnic o...
Indemnizațiile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene vor fi mărite cu 30%.
Guvernul va iniţia o serie de întâlniri regionale cu primarii municipiilor, în care vor fi dezbătute soluţiile pentru...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, le-a vorbit aleșilor locali despre modificarea unor legi în Parlament, astfel încât administraţia...
Un grup de deputaţi PNL a depus un proiect de lege care îi obligă aleşii locali să participe la un curs de pregătire în...
Senatorii au eliminat prevederea prin care funcţia de ales local era incompatibilă cu cea de reprezentant al unităţilor...
Pe lângă pensia de stat, un politician cu un mandat va avea de încasat aproximativ o 1.500 de lei.
Legea pensiilor speciale pentru aleșii locali a fost contestată de guvern, care susţine că impactul bugetar al aplicării ei...
Legea a fost contestată de guvern, care susţine că impactul bugetar al aplicării ei în forma adoptată de Parlament ar fi unul...
Ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, afirmă că distrugerea sistemului de pensii, prin pensii speciale non-contributive, fără...
Potrivit unui proiect adoptat de Senat, aleşii locali vor primi pensii speciale. Pensia specială de ales local nu poate fi...
Agenţia Naţională de Integritate a finalizat 402 dosare în primele patru luni ale acestui an, fiind constatate şi 11 cazuri...
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, astăzi, propunerea legislativă prin care se acordă indemnizaţii speciale aleşilor locali.
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat că ar fi binevenită modificarea legislației privind parlamentarii și...
Deputaţii din Comisia juridică au stabilit în ce condiţii vor primi indemnizaţii speciale aleşii locali.
Curtea Constituţională a României discută pe 20 ianuarie sesizarea Guvernului în privinţa pensiilor speciale pentru aleşii...
Guvernul a contestat la Curtea Constituţională legea pensiilor speciale pentru aleşii locali, votată acum o săptămână.
Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României în legătură cu unele aspecte ale Legii privind pensiile speciale.
După parlamentari, şi aleşii locali vor beneficia de pensii speciale. Senatul a adoptat proiectul de lege în acest sens
Senatorii liberali anunţă că vor părăsi sala la momentul votului privind pensiile speciale pentru aleşii locali.
Parlamentul marchează 26 de ani de la Revoluţia din 1989. politicaromaneasca.ro a transmis LIVE VIDEO şedinţa solemnă.
Liberalii nu susțin pensiile speciale pentru aleșii locali și cer ca salariile în administraţie să fie ajustate în baza unei...
Camera Deputaţilor a adoptat tacit propunerea legislativă prin care primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de...
Liberalii solicită PSD să țină cont de faptul că "indiferent de interesul pe care l-au avut sau pe care îl au în legătură cu...
Proiectul Legii de respingere a Ordonanţei de urgenţă 55/2014, care a permis aleşilor locali să treacă de la un partid la...
PNL va continua să susţină şi în Senat - Cameră decizională, obligativitatea pierderii mandatelor aleşilor locali care au...
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins prin vot atât Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care permitea migraţia...
CCR a publicat motivarea deciziei din 17 decembrie 2014 prin care a constatat că sunt neconstituţionale prevederile Legii...
În timp ce puterea susține că decizia CCR privind migrația aleșilor nu se aplică retroactiv, liberalii afirmă că primarii...
În baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind migraţia aleşilor locali, mai mulţi primari, aleşi locali sau jdueţeni au...
Dispoziţiile atacate la Curte sunt cele în baza cărora Agenţia Naţională de Integritate i-a declarat incompatibili pe mai...
Dispoziţiile atacate la Curte sunt cele în baza cărora Agenţia Naţionala de Integritate i-a declarat incompatibili pe mai...
CCR a amânat pentru 16 decembrie dezbaterile în cazul excepţiei privind dispoziţiile referitoare la incompatibilitatea...
Mai mulți primari din județul Argeș, cinci consilieri județeni și aleși locali de la alte partide s-au înscris în PSD,...
USL deţine majoritatea în Consiliul Judeţean Maramureş, după ce 24 de aleşi locali s-au înscris în PSD.
"Eu am văzut pe cei de la PNL-PDL au transferat foarte mulţi primari şi consilieri. Nu înţeleg de ce în Parlament spun că...
Ordonanţa care permite aleşilor locali să opteze, timp de 45 de zile, pentru un alt partid fără a-şi perde mandatul a fost...
DNA începe urmărirea penală in rem în dosarul privind Ordonanța de Urgență care permite aleșilor locali să opteze pentru un...
Liga Aleşilor Locali ai Alianţei Creştin-Liberale a adoptat în unanimitate rezoluţia prin care îşi exprimă sprjinul pentru...
Liberalii anunţă pichetarea sediului Avocatului Poporului, nemulţumiţi de Ordonanţa de Urgenţă privind migraţia aleşilor locali.
Cinci consilieri, dintre care trei judeţeni şi doi municipali, toţi de la PNL, s-au înscris joi în PLR, PNL ramânând cu un...
Opoziţia susţine că noile prevederi ale Ordonanţei de Urgenţă privind migraţia aleşilor locali sunt neconstituţionale.
Liberalii sunt hotărâți să atace pe toate căile Ordonanța de Urgență care permite aleșilor locali să adere la un alt partid...
Gabriela Firea susține că amenințările lui Iohannis la adresa aleșilor locali care vor să părăsească PNL arată "laşitatea PNL...