Au fost gasite 72 articole pentru ajutor
Agricultorilor li se va acoperi un procent de până la 65% din valoarea unui tractor nou sau al unui alt autovehicul pe care...
La nivelul Ministerului de Finanţe vor fi activate mai multe scheme de ajutor de stat care să sprijine producătorii...
Consiliul Uniunii Europene va dubla ajutorul destinat Republicii Moldova de la 150 la 295 de milioane euro.
Un proiect de hotărâre în acest sens este pe ordinea de zi a şedinţei executivului programată de la această oră.
Gvernul începe derularea programului de ajutor pentru familiile vulnerabile.
Cristian Ghinea, coordonator al Departamentului de Politici Publice al Uniunii, spune că executivul trebuie să reducă din...
De acest ajutor financiar vor beneficia 3,3 milioane de persoane, spune secretarul de stat Cristian Vasilcoiu.
Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, efectuează prima vizită oficială la Bucureşti.
Guvernul a actualizat cuantumul amenzilor contravenţionale pentru lipsa rovinietei valabile, valoare stabilită în funcţie de...
Guvernul a decis ca românii care găzduiesc refugiaţi ucraineni să primească de la stat încă 50 de lei pe zi pentru fiecare...
Peste tot în ţară, autorităţile şi oamenii de rând s-au mobilizat pentru a veni în ajutorul refugiaţilor.
Ajutoarele costau în combustibil, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, alimente, apă şi medicamente.
Vor primi finanţări marii consumatori industriali, precum ALRO sau Azomureş, dar şi companiile producătoare de energie care...
Guvernul a adoptat noi măsuri de sprijin pentru cetăţeni şi micile companii faţă de creşterea preţurilor la energie.
TVA pentru unii consumatori casnici va fi redusă şi vor fi eliminate şi o parte din costurile care apar pe facturi, a anunțat...
Ministerul Muncii precizează că alocaţiile pentru copii majorate vor intra în conturile beneficiarilor luna viitoare, în...
Două aeronave din dotarea forţelor aeriene române, cu 15 militari, au decolat sâmbătă din baza 90 transport aerian cu...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, merge la Bruxelles pentru a convinge Comisia Europeană să aprobe ajutorul de stat pentru...
Guvernul a adoptat două ordonanţe de urgenţă care extind schemele de ajutor pentru IMM-uri.
Este vorba despre relocarea celor care au rămas fără adăpost prin amplasarea de locuinţe mobile şi asigurarea asistenţei...
Ministrul Muncii declară că se prefigurează prelungirea șomajului tehnic pentru sectoarele economiei în care vor rămâne...
O echipă de 52 de medici şi asistenţi medicali români a plecat astăzi în ţara vecină pentru acelaşi scop.
Europarlamentarul român, Andi Cristea, s-a arătat încrezător că Republica Moldova va primi asistenţa deoarece a îndeplinit...
Parlamentul European a decis acordarea Republicii Moldova a unui ajutor de 100 de milioane de euro
Premierul Dacin Cioloş a afirmat că pentru acordarea acestei prime tranşe se va ţine cont inclusiv de progresele pe care...
Ajutorul financiar se extinde şi pentru răniţii trataţi în regim ambulatoriu şi pentru însoţitorii persoanelor rănite.
Autorităţile române vor sprijini noul guvern al Republicii Moldova, dacă acesta va menţine parcursul european şi va lua...
Executivul urmează să aprobe noile standarde minime de cost pentru serviciile sociale.
Problemele financiare legate de îngrijirea răniţilor vor fi discutate la şedinţa extraordinară de guvern, programată în...
Banii vor fi daţi în baza unei cereri şi a unei copii a actului de identitate, a stabilit Guvernul.
Comisia Europeană i-a propus preşedintelui turc un ajutor de un miliard de euro şi s-a pronunţat în favoarea continuării...
Ministrul Agriculturii afirmă că există discuţii cu Comisia Europeană pentru a veni în sprijinul fermierilor "cu o sumă...
Miniştrii de finanţe din zona euro au aprobat deblocarea unei prime tranşe de ajutor pentru Grecia care îi va permite Atenei...
Cea mai mare parte a ajutorului financiar european va merge în Italia - 56 de milioane de euro, România va primi 8,5...
Un ajutor de stat în valoare de 37,7 milioane euro pentru Complexul Energetic Hunedoara a fost aprobat azi de Guvern, pe...
La Bruxelles miniştrii de finanţe din zona euro încercă să convingă astăzi ca Grecia să ceară prelungirea programului de...
Premierul elen, Alexis Tsipras, continuă turneul diplomatic în marile capitale europene, în căutarea de sprijin pentru...
4 milioane de lei vor fi alocate apicultorilor pentru a acoperi pierderile pe care cerscătorii de albine le-au avut din cauza...
Banii de la Parlamentul European ar urma să fie folosiţi pentru plata reconversiei profesionale şi găsirea unui nou loc de...
La Bruxelles are loc marţi o primă conferinţă la nivel înalt dedicată modului în care poate fi susţinută Ucraina după...
800 de persoane care fac parte din grupurile vulnerabile vor beneficia de sprijin pentru încadrarea în muncă, prin...
Comisia Europeană a propus miercuri alocarea a 3,6 milioane de euro pentru România, pentru a ajuta 1.000 de foşti salariaţi...
Fondul Monetar Internaţional a recunoscut, joi, că planul creditului de 17 miliarde de dolari pe care l-a convenit cu Ucraina...
Fondul Monetar Internaţional a aprobat un plan de ajutor de 17 miliarde de dolari, pe doi ani pentru Ucraina.
Uniunea Europeană va aloca şase miliarde de euro în următorii doi ani pentru a-i sprijini pe tineri să-şi găsească un loc de...
Mai mulţi întreprinzatori care au încercat să acceseze pagina de internet a Ministerului Finanţelor, au reclamat că secţiunea...
Grecia şi-a îndeplinit angajamentele asumate faţă de creditori, astfel încât a primit o nouă tranşă de împrumut de 4 miliarde...
România este pregătită să acorde ajutor Ungariei în privinţa gestionării inundaţiilor, dacă va fi nevoie.
Ministerele Mediului din România şi Republica Moldova au început negocierile pe Protocolul Adiţional al Acordului între...
În 2012, valoarea medie lunară calculată la nivel naţional a ajutorului social acordat a fost de 179,1 lei/familie...
Cipru primeşte 10 miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi de la FMI şi devine astfel a cincea ţară din zona euro care...