Muammar Gaddafi, interzis la Chişinău
Liderul libian, Muammar Gaddafi şi membrii familiei sale au interdicţie de a intra în Republica Moldova.

Articol de Petruţa Obrejan, 11 Aprilie 2011, 18:04
Restricţiile de circulaţie au fost impuse de autorităţile de la Chişinău în baza unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU, care a fost adoptată pe 26 februarie.
Rezoluţia mai prevede interzicerea vânzării sau transferului de armament şi materiale aferente către Libia.
De menţionat că Al-Islam Gaddafi, fiul preşedintelui libian, a fost la Chişinău în ianuarie 2011.
Informaţia a fost confirmată de Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.
Fiul lui Gaddafi a participat la o expoziţie de pictură a Nicoletei Stati, fiica omului de afaceri Anatol Stati.
La acelaşi eveniment au fost prezenţi şi mai mulţi politicieni moldoveni.