Ursula von der Leyen a prezentat noua Comisie Europeană
României i-a revenit, în premieră, o funcţie de vicepreşedinte al Comisiei Europene, care va fi ocupată de Roxana Mînzatu, nominalizată pentru portofoliul de comisar din sfera pieţei muncii, abilităţilor şi drepturilor sociale.
Articol de Bogdan Isopescu, 18 Septembrie 2024, 09:07
Ursula von der Leyen a prezentat, marți, noua Comisie Europeană, structurată în aşa fel încât să asigure echilibrul de gen şi cel între diferitele regiunii ale Uniunii, dar şi să garanteze o majoritate de două treimi în Parlamentul European.
României i-a revenit, în premieră, o funcţie de vicepreşedinte al Comisiei Europene, care va fi ocupată de Roxana Mînzatu, nominalizată pentru portofoliul de comisar din sfera pieţei muncii, abilităţilor şi drepturilor sociale.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von Der Leyen, spune că structura şi repartizarea posturilor din comisie ţin cont de priorităţile Uniunii: competitivitate economică, păstrarea modelului social echilibrat şi securitate. Comisia va păstra în acelaşi timp ţintele de mediu.
"Este fundalul major pe care proiectăm toate acţiunile comisiei şi vedem chiar acum efectul inundaţiilor şi incendiilor. În acelaşi timp, avem probleme majore de securitate din cauza Rusiei, dar şi pe planul competitivităţii economice. Acestea două au acum un impact mai mare în organizarea Colegiului comisarilor comisiei", a spus Ursula von Der Leyen.
Un al doilea aspect al formulei viitoarei Comisii Europene, spune von der Leyen, este echilibrul de gen, iar din cele 27 de portofolii, 11 sunt deţinute de femei şi 16 - de bărbaţi.
Pentru a echilibra balanţa, pentru cele şase posturi de vicepreşedinţi executivi au fost nominalizate patru femei şi doi bărbaţi. Roxana Mînzatu este unul din vicepreşedinţii executivi.
Ea spune că domeniul primit de România, în speţă piaţa muncii, este esenţial pentru prioritatea europeană privind competitivitatea.
"Nu putem vorbi despre competitivitatea Europei, fără oameni. Competitivitatea cui poate fi în discuţie, fără lucrători suficienţi în toate industriile şi pentru toate tehnologiile. Competitivitatea cui, dacă ai sărăcie, dacă ai conflict social, dacă tinerii nu au locuri de muncă potrivite cu abilităţile lor?", a punctat Roxana Mînzatu.
Al treilea aspect ţine cont de reprezentarea geografică a statelor în interiorul comisiei. Spre exemplu, trei vicepreşedinţi executivi sunt din est, iar trei din vest.
VEZI componența Comisiei Europeană
Repartizarea posturilor reflectă în acelaşi timp şi nevoia Ursulei von Der Leyen de a-şi asigura cele două treimi din voturile necesare în Parlamentul European. Astfel, un post de vicepreşedinte a fost acordat radicalilor de la ECR, cei care nu fac parte din coaliţia majoritară.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 septembrie)