Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ultimul summit al Uniunii Europene din 2010

Şefi de stat şi de guvern discută, la Bruxelles, despre criza financiară a statelor care folosesc moneda unică europeană.

Ultimul summit al Uniunii Europene din 2010

Articol de Petruţa Obrejan, 16 Decembrie 2010, 20:30

În cadrul reuniunii, liderii europeni vor insista asupra dezvoltării mecanismului financiar, menit să sprijine ţările care folosesc euro, aflate în dificultate economică.

La lucrările Consiliului European participă și președintele Traian Băsescu.



După această întâlnire scurtă, va începe prima sesiune de lucru a summitului, consacrat modificărilor aduse tratatului Uniunii, aşa încât el să permită crearea mecanismului permanent de ajutorare a ţărilor în dificultate din zona euro.



Nu sunt semnale că ar fi probleme în ajungerea la un acord, iar liderii europeni, în orice caz, sunt conştienţi că orice semn de slăbiciune şi de lipsă de unitate poate fi speculat de pieţele financiare.



Modificările la tratat, în esenţă, vor fi limitate, aşa cum s-au înţeles încă de la sfârşitul lui octombrie, la summitul precedent, liderii europeni.



Au fost deja de acord cu acest lucru, însă acum vor trebui să ajungă la o înţelegere pe textul în sine, propus de preşedintele Consiliului European, Hermann van Rompuy.

La Bruxelles, șefi de stat şi de guvern discută, în cadrul summitului, ce a început joi, despre criza financiară a statelor care folosesc moneda unică europeană.



Discuţiile se vor concentra în jurul unor aspecte tehnice.Fiecare ţară îşi va spune părerea.



De exemplu, e sigur că acordarea unui ajutor financiar pentru o ţară aflată în dificultate se va face numai în anumite condiţii, însă urmează ca şefii de stat să stabilească clar în ce condiţii anume.



Germania, de exemplu, doreşte să se impună o precizare,și anume, în cazul unei țări în dificultate financiară, se va recurge la mecanismul permanent de criză doar ca o ultimă soluţie şi explicaţia care a fost dată este că astfel ar putea fi prevenite eventualele abuzuri.



Dacă va exista astăzi un acord, aşa cum se speră, modificările aduse tratatului Uniunii vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2013, iar mecanismul permanent va intra în funcţiune în iunie 2013.

România a devenit cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană
Uniunea Europeană 27 Octombrie 2024, 08:18

România a devenit cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană

România a depăşit Olanda, fostul lider al producţiei interne europene, conform noilor rapoarte trimestriale publicate de...

România a devenit cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană
Deputaţii Uniunii Europene propun un buget de aproximativ 201 de miliarde de euro
Uniunea Europeană 23 Octombrie 2024, 19:10

Deputaţii Uniunii Europene propun un buget de aproximativ 201 de miliarde de euro

Bugetul se va axa pe cercetare, sănătate, educaţie şi climă.

Deputaţii Uniunii Europene propun un buget de aproximativ 201 de miliarde de euro
Liderii UE cer de urgenţă Comisiei o soluţie pentru returnarea migranţilor
Uniunea Europeană 18 Octombrie 2024, 08:43

Liderii UE cer de urgenţă Comisiei o soluţie pentru returnarea migranţilor

Liderii Uniunii Europene cer de urgenţă Comisiei o soluţie pentru returnarea migranţilor cărora nu li se poate acorda dreptul...

Liderii UE cer de urgenţă Comisiei o soluţie pentru returnarea migranţilor
Comisia Europeană a aprobat provizoriu a treia cerere de plată a României pentru PNRR
Uniunea Europeană 16 Octombrie 2024, 09:47

Comisia Europeană a aprobat provizoriu a treia cerere de plată a României pentru PNRR

Bucureştiul are la dispoziţie circa şapte luni pentru a face corecţiile necesare pentru a primi plata celor două miliarde de...

Comisia Europeană a aprobat provizoriu a treia cerere de plată a României pentru PNRR
Austria continuă să se opună primirii României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen terestru
Uniunea Europeană 11 Octombrie 2024, 08:48

Austria continuă să se opună primirii României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen terestru

Deşi Comisia şi Parlamentul European spun că ambele ţări îndeplinesc toate condiţiile de aderare, ministrul austriac Gerhard...

Austria continuă să se opună primirii României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen terestru
Aderarea terestră a României la Schengen, pe lista discuţiilor Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne
Uniunea Europeană 10 Octombrie 2024, 10:10

Aderarea terestră a României la Schengen, pe lista discuţiilor Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne

Surse politice de la Bruxelles spun că subiectul Schengen nu a mai fost atât de mult utilizat în campania electorală recentă...

Aderarea terestră a României la Schengen, pe lista discuţiilor Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne
Diana Şoşoacă, sancţionată pentru comportamentul neadecvat în Parlamentul European
Uniunea Europeană 08 Octombrie 2024, 15:19

Diana Şoşoacă, sancţionată pentru comportamentul neadecvat în Parlamentul European

Diana Şoşoacă a fost informată că a primit o suspendare timp de şapte zile de la activităţile plenului Parlamentului...

Diana Şoşoacă, sancţionată pentru comportamentul neadecvat în Parlamentul European
Ursula von der Leyen a prezentat noua Comisie Europeană
Uniunea Europeană 18 Septembrie 2024, 09:07

Ursula von der Leyen a prezentat noua Comisie Europeană

României i-a revenit, în premieră, o funcţie de vicepreşedinte al Comisiei Europene, care va fi ocupată de Roxana Mînzatu,...

Ursula von der Leyen a prezentat noua Comisie Europeană