Traian Ungureanu a fost desemnat Raportor al Parlamentului European
Numirea europarlamentarului roman ca raportor al PE s-a facut in sesiunea PE din 20-23 septembrie. Eurodeputatul român se va ocupa de problema liberalizarii circulatiei fortei de munca pentru cetatenii UE.
Articol de Petruţa Obrejan, 05 Octombrie 2010, 13:15
În faţa noilor provocări economice, demografice şi sociale, Uniunea Europeană trebuie să acţioneze, în opinia eurodeputatului Traian Ungureanu, compact şi coerent, aplicând integral principiul pieţei unice.
Traian Ungureanu este de părere că, limitele şi interdicţiile aplicate forţei de muncă din România şi Bulgaria contravin principiului pieţei unice ceea ce se transpune într-un rezultat final ingrijorator pentru viitorul apropiat.
Mai mult, Uniunea Europeana trebuie să folosească fără reţineri resursele pe care le are la dispozitie pentru a atinge obiectivele de eficienţă şi creştere economică pe care şi le-a propus.
"Există o necesitate acută de transformare a pieţei unice într-o realitate, în această perioada de criză pe care economiile statelor membre o traversează. Aplicarea libertăţii de mişcare a forţei de muncă prevazute de legislaţia europeană în vigoare va fi un prim pas în direcţia bună" - a declarat Traian Ungureanu.
El a precizat că va susţine aceste probleme în Raportul pe care îl va prezentat Parlamentului European.
,, Acest raport este de o mare însemnătate în condiţiile socio-economice actuale ale Uniunii Europene, având în vedere dezechilibrul în gradul ocupare al forţei de muncă în spaţiul european".
Potrivit tratatului de aderare, restricţiile pentru muncitorii români şi bulgari pot fi menţinute încă doi ani, până în 2013, dacă ţările care au impus aceste limitări dovedesc că prezenţa muncitorilor români şi bulgari constituie o povară pentru pieţele interne ale muncii.
Belgia este una dintre cele zece state membre UE care au menţinut restricţiile pentru muncitorii români şi bulgari. Marea Britanie, Germania şi Austria au menţinut, de asemenea, restricţiile pentru români şi bulgari, în ciuda unei recomandări a Comisiei Europene de a fi ridicate.
Bulgarii şi românii au nevoie de un permis de muncă pentru a putea avea o slujbă în Irlanda. Celelalte state membre care au notificat Comisia Europeană în legătură cu decizia lor de a continua să aplice restricţii pe piaţa muncii după 1 ianuarie 2009 sunt Italia, Franţa (restricţii parţiale), Luxemburg, Malta şi Olanda.
Comisia Europeană şi Parlamentul European pot face doar recomandări statelor membre de a-şi deschide piaţa muncii pentru români şi bulgari, decizia finală aparţine guvernelor naţionale.
Majoritatea grupurilor politice din Parlamentul European susţin eliminarea restricţiilor de pe piaţa forţei de muncă şi condamnă statele membre care le menţin, argumentând că acţionează în propriul interes, informează Institutul European pentru Democraţie Participativă, Qvorum.
Numai eurodeputaţii de extremă dreaptă susţin că imigraţia necontrolată şi fără restricţii are efecte asupra economiei ţării resortisante, oferind exemplul Marii Britanii, unde salariile au scăzut, iar costurile vieţii au crescut.
Traian Ungureanu este membru al Comisiei pentru Ocuparea Fortei de Munca si Afaceri Sociale.