Se reintroduc vizele temporare pentru ţările din Balcanii de Vest?
Franţa şi Olanda au propus să se introducă un mecanism pentru reintroducerea temporară a vizelor europene, pentru unele ţari din Balcanii de Vest.
Articol de Simona Mihăescu, 12 Februarie 2011, 19:33
Propunerea vizează numai "o situaţie excepţională", dar, pentru moment, regimul fără vize rămâne valabil şi nu se modifică, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE), Michele Cercone.
El a adăugat că miniştrii de interne din statele UE, se pare că vor lua în considerare propunerea franco-olandeză pe 24 februarie.
Conform surselor diplomatice europene, în Parlamentul European, propunerea franco-olandeză va fi greu de trecut, pentru că, în noiembrie, anul trecut, parlamentarii europeni au susţinut cu tărie eliminarea vizelor pentru Bosnia şi Albania.
Atunci, o asemenea decizie era considerată prematură de Franţa, aflată sub presiunea problemelor majore de securitate cu romii români şi bulgari.
În aceeaşi situaţie era şi Olanda, al cărui guvern minoritar este sub presiunea partidului, care se opune deschiderii graniţelor UE şi care oferă suport parlamentar valoros, pentru Guvernul de la Haga.