Premierul Alexis Tsipras caută sprijin la ţările UE pentru renegocierea datoriei Greciei
Premierul elen, Alexis Tsipras, continuă turneul diplomatic în marile capitale europene, în căutarea de sprijin pentru renegocierea datoriei externe a Greciei şi relaxarea programelor de austeritate.
Articol de Alina Stănuţă, 04 Februarie 2015, 09:42
Premierul grec discută astăzi, la Bruxelles, cu cei mai importanţi responsabili ai Uniunii Europene, la scurt timp după ce a criticat din nou troika finanţatorilor internaţionali ai ţării, pentru că hotărăşte planul de redresare
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cel al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, vor avea întrevederi cu premierul Greciei, Alexis Tsipras, în această dimineaţă, informează corespondentul RRA.
Oficialii europeni aşteaptă să vadă care sunt propunerile noului guvern de la Atena la soluţionarea problemei datoriei elene.
Jean Claude Juncker s-a declarat ieri deschis dialogului cu Grecia, însă refuză o schimbare în Europa, spunea el, după instalarea la putere, la Atena, a stângii radicale.
În acelaşi timp, Juncker declară că Europa trebuie să ţină cont de expresia democratică a poporului elen.
Cu toate acestea, din ce în ce mai multe voci anunţă negocieri dificile între guvernul grec şi statele membre ale zonei euro, unde, unele dintre ele nu doresc să renunţe la rigoarea bugetară în privinţa Greciei.
Este posibil ca miniştrii de finanţe din zona euro să aibă o reuniune cât mai curând la Bruxelles, pentru că orice decizie privind viitorul Greciei trebuie luată în unanimitate de cei 19 membri ai Eurogrupului.
De la Bruxelles, premierul elen merge la Paris, unde se va întâlni cu preşedintele francez, François Hollande, în timp ce ministrul său de finanţe, Yanis Varufakis, discută la Frankfurt cu liderii Băncii Centrale Europene.
Premierul grec şi partidul său de stânga radicală, Syriza, au câştigat alegerile de acum două săptămâni cu promisiunea de a pune capăt austerităţii şi de a renegocia datoria externă a ţării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au acordat Atenei un ajutor de 240 de miliarde de euro, cerând în schimb aplicarea unor reforme economice.