Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Poziţie comună a statelor UE privind ieşirea Marii Britanii din Uniune

Statele membre ale Uniunii Europene au aceleaşi poziţii cu privire la politicile referitoare la ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, a declarat astăzi premierul maltez, Joseph Muscat

Poziţie comună a statelor UE privind ieşirea Marii Britanii din Uniune

Articol de Cătălin Cârnu, 04 Ianuarie 2017, 12:53

Joseph Muscat a precizat că nu a mai văzut, până acum, aşa o convergenţă de opinii şi că a avut discuţii cu reprezentanţi ai tuturor celorlalte 26 de ţări care, împreună cu Malta, vor rămâne în Uniunea Europeană.

Preşedinţia rotativă a acesteia a fost preluată de Malta la 1 ianuarie.

Bruxellesul a anunţat că nu intenţionează să înceapă negocierile privind Brexitul înainte ca Marea Britanie să activeze articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, lucru care, potrivit premierului Theresa May, se va întâmpla până la sfârşitul lunii martie.

Principala dispută dintre cele două părţi este legată de libera circulaţie a persoanelor - Londra a anunţat că vrea să o limiteze, însă Bruxellesul a avertizat că, într-o astfel de situaţie, Marea Britanie nu va mai putea avea acelaşi acces ca şi în prezent la piaţa comună.

România şi Bulgaria vor adera complet la spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2025
Uniunea Europeană 12 Decembrie 2024, 18:43

România şi Bulgaria vor adera complet la spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2025

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a aprobat aderarea cu frontierele terestre a ţării noastre şi a Bulgariei la spaţiul...

România şi Bulgaria vor adera complet la spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2025
Grupul Popularilor Europeni îi cere Roxanei Mînzatu să clarifice chestiunea extinderii casei sale din Braşov
Uniunea Europeană 13 Noiembrie 2024, 15:05

Grupul Popularilor Europeni îi cere Roxanei Mînzatu să clarifice chestiunea extinderii casei sale din Braşov

Tensiunile din interiorul majorităţii parlamentare, compusă din trei grupuri politice, au dus la amânarea acordului pentru...

Grupul Popularilor Europeni îi cere Roxanei Mînzatu să clarifice chestiunea extinderii casei sale din Braşov
Parlamentul European începe audierile comisarilor europeni desemnaţi
Uniunea Europeană 02 Noiembrie 2024, 16:08

Parlamentul European începe audierile comisarilor europeni desemnaţi

Roxana Mînzatu este comisar european desemnat de România pentru portofoliul "Oameni, competenţe şi pregătire".

Parlamentul European începe audierile comisarilor europeni desemnaţi
România a devenit cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană
Uniunea Europeană 27 Octombrie 2024, 08:18

România a devenit cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană

România a depăşit Olanda, fostul lider al producţiei interne europene, conform noilor rapoarte trimestriale publicate de...

România a devenit cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană
Deputaţii Uniunii Europene propun un buget de aproximativ 201 de miliarde de euro
Uniunea Europeană 23 Octombrie 2024, 19:10

Deputaţii Uniunii Europene propun un buget de aproximativ 201 de miliarde de euro

Bugetul se va axa pe cercetare, sănătate, educaţie şi climă.

Deputaţii Uniunii Europene propun un buget de aproximativ 201 de miliarde de euro
Liderii UE cer de urgenţă Comisiei o soluţie pentru returnarea migranţilor
Uniunea Europeană 18 Octombrie 2024, 08:43

Liderii UE cer de urgenţă Comisiei o soluţie pentru returnarea migranţilor

Liderii Uniunii Europene cer de urgenţă Comisiei o soluţie pentru returnarea migranţilor cărora nu li se poate acorda dreptul...

Liderii UE cer de urgenţă Comisiei o soluţie pentru returnarea migranţilor
Comisia Europeană a aprobat provizoriu a treia cerere de plată a României pentru PNRR
Uniunea Europeană 16 Octombrie 2024, 09:47

Comisia Europeană a aprobat provizoriu a treia cerere de plată a României pentru PNRR

Bucureştiul are la dispoziţie circa şapte luni pentru a face corecţiile necesare pentru a primi plata celor două miliarde de...

Comisia Europeană a aprobat provizoriu a treia cerere de plată a României pentru PNRR
Austria continuă să se opună primirii României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen terestru
Uniunea Europeană 11 Octombrie 2024, 08:48

Austria continuă să se opună primirii României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen terestru

Deşi Comisia şi Parlamentul European spun că ambele ţări îndeplinesc toate condiţiile de aderare, ministrul austriac Gerhard...