Junker şi-a prezentat echipa. Cine sunt comisarii europeni?
România, prin eurodeputata Corina Creţu, va deţine portofoliul Politici Regionale, care va fi unul concentrat pe creştere economică, unul din principiile anunţate ca prioritare în programul politic al lui Jean-Claude Juncker.
Articol de Cerasela Rădulescu, 11 Septembrie 2014, 07:41
Preşedintele ales al noului Executiv comunitar, Jean-Claude Juncker, a prezentat componenţa Comisiei pentru perioada 2014-2019.
România, prin eurodeputata Corina Creţu, va deţine portofoliul Politici Regionale, care va fi unul concentrat pe creştere economică, unul din principiile anunţate ca prioritare în programul politic al lui Jean-Claude Juncker.
Noua Comisie Europeană este o echipă puternică şi cu experienţă, pregătită pentru pentru schimbare, anunţa preşedintele ales al Executivului comunitar, Jean-Claude Juncker.
Corina Creţu, comisarul român, a primit portofoliul Politici Regionale, cu un buget de 350 de miliarde de euro, un portofoliu destul de important pentru perioada următoare, concentrată pe creştere economică şi creare de locuri de muncă.
Jean-Claude Juncker a definit cabinetul său ca pe unul politic, dinamic şi eficient, o echipă pregătită să dea un nou elan Europei.
Am dat portofolii persoanelor şi nu ţărilor, spunea el.
"Cu această nouă Comisie, avem o ocazie excepţională, dar şi o obligaţie să avem un nou start în Europa şi să începem să muncim ca să redresăm o situaţie geopolitică dificilă şi să ajungem la o revenire economică a Uniunii Europene. Vrem să clădim o Uniune Europeană capabilă să ofere locuri de muncă şi creştere economică. eporter: Noul Executiv comunitar vine, de fapt, cu o aşa-numită nouă organigramă. Vor fi echipe de comisari concentrate pe anumite politici coordonate de către cei şapte vicepreşedinţi", a spus Junker.
Olanda a obţinut un post-cheie
Fiecare ţară s-a bătut pentru un post cât mai important.
Olanda recunoaşte că a obţinut ce şi-a dorit, transmite corespondentul RRA in Olanda, Claudia Marcu.
Cât va dura până când lumea va începe să vorbească despre Comisia Timerman's, aşa a sunat unul dintre mesajele postate pe reţelele de socializare de un jurnalist acreditat la Bruxelles.
Actualul ministru olandez de externe social-democratul Frans Timmermans va fi mâna dreaptă a lui Jean Claude Juncker, un om de stânga pentru politici de dreapta, transmite corespondentul RRA în Olanda, Claudia Marcu.
"Va fi mâna mea dreaptă, mai mult decât un simplu coleg, mă va putea înlocui dacă eu nu voi fi disponibil. Va avea grijă de coordonarea şi coerenţa politicilor europene", a spus astăzi noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.
VEZI AICI LISTA COMISARILOR EUROPENI
Europa, "un mod de gândire"
Olanda şi-a dorit un post important în UE şi se pare că l-a obţinut.
Premierul Marc Groot vorbeşte despre omul potrivit la locul potrivit.
Timmermans va putea juca un rol central în modernizarea Europei, a menţionat Groot.
Fost membru al parlamentului olandez şi actual ministru de externe, Frans Timmermans este recunoscut ca fiind european convins care cunoaşte foarte bine realitatea europeană, istoria şi relaţiile dintre ţările membre ale Uniunii şi este preocupat de faptul că cetăţenii europeni pun din ce în ce mai mult sub semnul întrebării proiectul european.
În viziunea lui Timmermans, Europa este un mod de gândire.
"Europa este un continent mic, dar cu o reputaţie mare", a declarat săptămâna trecută Frans Timmermans, într-un discurs pe tema pericolului de la graniţa de est a Europei.
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Frans Timmermans recunoaşte că are o sarcină dificilă dar absolut necesară pentru viitorul comunităţii europene.
Ca prim-vicepreşedinte, Frans Timmermans va fi şi un super ministru de justiţie, care se va îngrijii ca legea şi carta drepturilor fundamentale să fie respectate în toate activităţile Comisiei.
Olanda mai are un post important la nivelul UE. Ministrul de finanţe, Jeroen Dijsselbloem, este preşedintele Grupului Euro.