Începe prima sesiune plenară a noului Parlament European de după alegerile din iunie
Eurodeputaţii au la dispoziţie trei zile să-şi aleagă preşedintele, vicepreşedinţii şi componenţa comisiilor de specialitate, iar în ultima zi a sesiunii e programat votul pentru şefia Comisiei Europene.
Articol de Bogdan Isopescu, 16 Iulie 2024, 07:53
La Strasbourg, începe prima sesiune plenară a noului Parlament European de după alegerile din iunie.
Eurodeputaţii au la dispoziţie trei zile să-şi aleagă preşedintele, vicepreşedinţii şi componenţa comisiilor de specialitate.
În ultima zi a sesiunii e programat votul pentru şefia Comisiei Europene.
Corespondentul RRA, Bogdan Isopescu, transmite că europarlamentarii români ar putea obţine două funcţii de vicepreşedinte în legislativul european.
Noii europarlamentari, 720 la număr, îşi vor alege în prima parte a zilei preşedintele.
Rezultatul este previzibil în favoarea Robertei Metsola din partea popularilor europeni, fost preşedinte al legislativului european până acum, în timp ce candidatul stângii, Irene Montero nu are şanse.
Următorul pas, tot astăzi, va fi alegerea Biroului Permanent - în speţă cei 14 vicepreşedinţi şi cei 5 chestori.
Negocierile de până acum arată că majoritatea parlamentară formată din populari socialişti şi liberali, o majoritate la care vor adera în anumite momente şi verzii, este hotărâtă să izoleze cele două grupuri de extremă dreaptă, Patrioţii şi Suveraniştii pentru ca acestea să nu obţină niciuna dintre funcţii.
Printre cei 14 vicepreşedinţi ai Parlamentului European ar putea fi şi doi români, Victor Negrescu - din partea social-democraţilor - şi Nicolae Ştefănuţă, susţinut de verzi.
Poate cel mai urmărit vot al acestei sesiuni va fi cel pentru preşedintele Comisiei Europene. Candidatul majorităţii este tot Ursula von der Leyen şi teoretic majoritatea are 400 de parlamentari din totalul de 720, însă ca şi votul din 2019 nu este sigur că toţi parlamentarii majorităţii o vor vota, ca atare ea caută sprijin şi în interiorul Verzilor pentru a-şi securiza poziţia.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 iulie, ora 7:07:28)