Elveţia a decis limitarea imigranţilor din ţările UE
Liderii europeni îşi exprimă dezamăgirea cu privire la rezultatul referendumului de duminică din Elveţia, care limitează numărul de potenţiali imigranţi din statele membre.
Articol de Sorin Croitorescu, 10 Februarie 2014, 13:55
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a atras atenţia că în acordurile Uniunii cu Elveţia libera circulaţie a persoanelor este garantată.
Limitarea acesteia, a adăugat el, înseamnă renegocierea acordurilor.
"Trebuie să vedem care va fi efectul limitării liberei circulaţii a cetăţenilor asupra altor elemente ale pieţei unice, libera circulaţie a bunurilor, a capitalului şi a serviciilor. Este dificil să limitezi libera circulaţie a persoanelor fără să faci acelaşi lucru în privinţa serviciilor, de exemplu. Vor urma numeroase negocieri", arăta acesta.
Şi Comisia Europeană a anunţat că aşteaptă precizări din partea Elveţiei, iar un purtător de cuvânt al acesteia a atras atenţia că libera circulaţie a persoanelor nu este negociabilă.
O declaraţie de presă a Comisiei arată că Uniunea Europeană va analiza implicaţiile votului de ieri asupra relaţiei în ansamblu dintre cele două părţi.
Corespondentul RRA, la Bruxelles, amintea că în comunicatul difuzat diminică seară, Comisia atrăgea atenţia că aplicarea rezultatului referendumului s-ar opune principiului liberei circulaţii a persoanelor între Uniunea Europeană şi Elveţia.
Este foarte posibil ca subiectul să fie abordat şi la Consiliul de Afaceri Externe care se desfăşuară luni, 10 februarie şi care este prezidat de şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton.
Înaintea reuniunii, primul ministru de externe care şi-a exprimat opinia pe această temă în faţa presei a fost cel din Luxemburg, Jean Asselborn.
"Trebuie să respectăm, fără îndoială, voinţa poporului elveţian, dar rezultatul va avea consecinţe, pentru că nu poţi să ai un acces privilegiat pe piaţa unică europeană, dar, pe de altă parte, să limitezi libera circulaţie. Cele două elemente sunt legate" a spus Jean Asselborn.
Ulterior, şi alţi miniştri de externe, care contină să sosească la sediul Consiliului Uniunii Europene, au reiterat acest punct de vedere. Ar putea deci urma o renegociere a tuturor acordurilor bilaterale dintre Uniunea Europeană şi Elveţia, după ce Consiliul Federal va transpune în lege rezultatul referendumului.
Cât despre reuniunea miniştrilor de externe care a început luni, ordinea de zi este dominată de situaţia din Ucraina, în contextul mai larg al parteneriatului estic.
Potrivit unui comunicat de presă, Uniunea Europeană îşi menţine angajamentul de a susţine asocierea politică şi economică a Ucrainei, dar precizează că acordă fiecărei ţări dreptul de a defini în mod liber relaţiile sale cu alte state, în conformitate cu dreptul internaţional.
Alte subiecte ale reuniunii sunt situaţia din Siria, Egipt şi Tunisia, iar o conferinţă de presă este programată pentru diseară, la încheierea lucrărilor, mai informează corespondentul RRA.