Directoarea FMI avertizează asupra dezechilibrelor bancare
Directoarea Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, crede că acţiunile anticriză ale unor bănci centrale din ţările bogate riscă să destabilizeze economiile emergente.

Articol de Mihaela Mihai, 14 Octombrie 2012, 15:35
Christine Lagarde a lansat avertismentul la Tokio, unde se încheie reuniunea anuală a FMI şi Băncii Mondiale.
Directoarea FMI, Christine Lagarde, a afirmat că multe bănci centrale şi-au relaxat politica monetară, iar în încercarea de a combate încetinirea economiei au injectat masiv lichidităţi pe piaţă.
În opinia sa, dezechilibrele provin din faptul că anumite economii emergente nu au capacitatea de a absorbi aceste fluxuri de capital.
O astfel de ţară emergentă este Brazilia, care se teme că prea multe lichidităţi pe piaţă ar alimenta speculaţiile, destabilizând astfel economia.
Lagarde a insistat în repetate rânduri în timpul reuniunii de la Tokio asupra riscurilor şi incertidinilor care afectează economia globală.
De precizat că reuniunea a început cu avertismentul FMI, care a revizuit în scădere perspectivele creşterii economice mondiale.
Un semnal de alarmă a fost lansat în mod special pentru Statele Unite şi zona euro, care trebuie să ia măsuri urgente pentru revenirea economiilor.