Cancelarul Germaniei şi premierul Ungariei, preocupaţi de situaţia din Ucraina
Situaţia din Ucraina a fost printre temele care au dominat întâlnirea de astăzi, de la Budapesta, dintre cancelarul german şi premierul ungar.
Articol de Emil Groza, 02 Februarie 2015, 19:31
Angela Merkel a precizat că Germania nu va livra arme trupelor guvernamentale ucrainene şi a cerut respectarea acordului de încetare a focului obţinut la Minsk.
Cei doi lideri politici s-au referit însă şi la alte probleme derivate din conflictul ruso-ucrainean, inclusiv la securitatea energetică, după cum transmite corespondentul RRA la Budapesta, Emil Groza.
Angela Merkel a afirmat că va face tot posibilul pentru găsirea unei soluţii pe calea dialogului, este nevoie de o încetare cât mai rapidă a focului, iar un punct de pornire în această privinţă îl reprezintă Acordul de la Minsk.
Şi premierul Viktor Orban a declarat că Ungaria nu va sprijini Ucraina cu arme, în cazul în care situaţia nu va putea fi soluţionată pe cale paşnică.
Viktor Orban a spus că Ungaria nu va susţine nicio soluţie care ar putea duce la adâncirea conflictului din Ucraina şi a subliniat că este vorba despre un stat vecin, de pe teritoriul său sosesc gazele naturale, iar în ţară trăiesc aproximativ 200.000 de etnici maghiari.
Pe parcursul discuţiilor dintre cancelarul german şi premierul ungar a fost abordat şi subiectul construirii de relaţii între Uniunea Europeană şi Uniunea Economică Eurasiatică, iar Angela Merkel a precizat că trebuie analizată această posibilitate, dar este vorba despre un proces mai lung, care, însă, poate fi util tuturor părţilor.
În ceea ce priveşte securitatea energetică, Angela Merkel a afirmat că trebuie făcute demersuri pentru aprovizionarea predictibilă şi sigură cu energie şi a subliniat, totodată, importanţa diversificării surselor.
Pe de altă parte, premierul ungar Viktor Orban a declarat că Ungaria este dependentă în mai mare măsură de gazele ruseşti decât Germania.
Şeful executivului de la Budapesta a amintit că anul acesta va expira contractul încheiat cu Rusia privind aprovizionarea cu gaze pe termen lung, iar această problemă va trebui soluţionată în următoarele luni.
Realizator:
Peste două săptămâni, la Budapesta va merge şi preşedintele rus Vladimir Putin.