Berlusconi, patru ani de închisoare
UPDATE Instanţa Supremă din Italia l-a condamnat pe fostul premier Silvio Berlusconi la patru ani de închisoare în dosarul Mediaset pentru acuzaţii de corupţie.
Articol de Elena Postelnicu, 01 August 2013, 08:58
Hotărărea este definitivă.
Deşi a primit o pedeapsă de patru ani cu executare, Silvio Berlusconi, în vârstă de 76 de ani, nu va merge la închisoare, pentru că, potrivit legii introduse chiar de el în 2006, condamnaţii cu vârste de peste 70 de ani îşi ispăşesc pedeapsa în arest la domiciliu.
Procesul se referă la drepturile de televiziune cumpărate de compania lui Berlusconi, Mediaset.
Chiar dacă fostul premier este găsit vinovat, este aproape sigur că nu va merge la închisoare şi probabil va trebui să efectueze muncă în folosul comunităţii.
Verdictul Curţii Supreme de Justiţie din Italia va veni joi sau dacă nu vineri dimineaţa, informează corespondentul RRA.
Sunt trei posibilităţi: confirmarea sentinţei de patru ani de închisoare şi cinci de excludere din funcţiile publice, anularea acestei sentinţe sau, ceea ce presa speculează că se va întâmpla, amânarea sentinţei până la o dată ulterioară.
Dacă, acum, Curtea de Casaţie confirmă sentinţa, fostul premier va fi nevoit să părăsească Senatul, unde a obţinut un mandat în alegerile din februarie, dar asta numai după un vot din partea Senatului de la Roma, reunit în sesiune plenară.
Însă, o nouă sesiune plenară va fi posibilă abia la toamnă, după vacanţa parlamentară.
Şi, totuşi, Berlusconi nu va merge la închisoare, pentru că legea, o lege introdusă chiar de el în 2006, le permite celor cu vârste de peste 70 de ani să îşi ispăşească pedeapsa în arest la domiciliu, şi nu va ispăşi decât un an, pentru că trei din patru sunt deja acoperiţi prin legea din 2006.
Berlusconi va putea efectua un an de servicii sociale, ceea ce înseamnă, constată analiştii politici din Peninsulă, pentru cazul Mediaset, va rămâne până la urmă nepedepsit.
Fostul prim-ministru este implicat, în ultimii 19 ani, în 20 de procese, şi asta deoarece sistemul judiciar italian are trei grade pentru orice proces, până se ajunge la o decize finală de condamnare la Curtea Supremă.
Până acum, Silvio Berlusconi s-a folosit de Parlament pentru aprobarea unor legi cu caracter personal, graţieri şi achitări, prescrieri şi de penalizări ale unor delicte, cu ajutorul cărora liderul Partidului Poporul Libertătii a reuşit întotdeauna să-şi salveze pielea.
Asta este posibil numai în Italia, unde condamnările sunt aplicate de abia după gradul trei al procesului, altfel spus, după sentinţa Curţii Supreme, sentinţă la care se poate ajunge chiar şi după 10 ani.
Procesul Mediaset, în care Berlusconi este acuzat de fraudă fiscală, a început în urmă cu 7 ani. În ciuda numeroaselor dosare penale din aceşti 19 ani, Berlusconi nu a primit încă o sentinţă definitivă de condamnare.
După două zile de audieri la Curtea de Casaţie de la Roma, tensiunea politică creşte. O confirmare a sentinţei emise în luna mai de Curtea de Apel din Milano ar putea reprezenta o lovitură fatală pentru cariera perlamentară a lui Berlusconi şi ar putea pune în pericol Coaliţia de Centru-Stânga condusă de Enrico Letta.
Tensiunea se simte şi mai puternic în interiorul formaţiunii politice formată de Berlusconi, Partidul Poporul Libertăţii, unde deja 200 dintre parlamentari au anunţat că vor demisiona, în cazul în care liderul lor va fi condamnat.
În cazul în care Curtea de Casaţie ar reduce la trei ani interdicţia de a exercita un mandat public, după cum a cerut, marţi, procurorul general Antonio Mura, acest lucru ar reprezenta o speranţă pentru Berlusconi care, culmea, a declarat că ar avea intenţia, dacă va fi condamnat, să îşi dea demisia din funcţia de senator, pentru a candida din nou la viitoarele alegeri generale din 2015, ca lider al unui nou partid de dreapta Forza Italia, vechea sa formaţiune politică, mai informează corespondentul RRA.