Ziua moţiunii de cenzură
Reprezentanţii coaliţiei spun că moţiunea de cenzură nu are şanse să fie votată, în timp ce opoziţia susţine că ar mai avea nevoie de puţine voturi pentru ca aceasta să treacă.
Articol de Simona Mihăescu, 27 Octombrie 2010, 09:32
Parlamentarii dezbat şi votează moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie la adresa Guvernului Boc.
Senatorul PSD Dan Şova a citit textul moţiunii, în care se cere Guvernului Boc să plece, pentru că - se afirmă în document - a distrus economia şi instituţiile statului de drept, ar fi început un adevărat război economic împotriva românilor şi pentru că a luat măsuri care umileşte toate categoriile de cetăţeni.
După citirea textului moţiunii, premierul Emil Boc a luat cuvântul , cerând parlamentarilor să respingă moţiunea de cenzură formulată la adresa Guvernului.
El a arătat că documentul reprezintă reţeta dezastrului garantat şi drumul cel mai scurt spre falimentul ţării, fiind "subţire de tot" în ceea ce priveşte promovarea soluţiilor acoperite financiar.
"PDL şi PSD s-au întors la locul faptei cu o moţiune subţire de tot în soluţii, dar grăbindu-se să vândă iar iluzii. Sunt soluţii fără acoperire financiară şi cer respingerea moţiunii", a spus Boc parlamentarilor.
Puteti urmări pe siteul nostru, la sectiunea video, fragmente din dezbaterile de la moţiunea de cenzură, într-o transmisiune realizată de Radio România Actualităţi.
Strategiile partidelor la moţiune
Coaliţia de guvernare a hotărât ca parlamentarii săi să nu se ducă la urne pentru a vota, ci să se abţină.
Democrat-liberali spun că nu este un semn că se tem de trădări, ci o invitaţie la un joc politic transparent. Senatorul PDL,Gabriel Berca, spune că trebuie să se ştie "foarte exact" cine susţine guvernul şi cine este împotriva actului executiv.
"Până la urmă, trebuie şi noi să ştim foarte exact cine susţine acest guvern şi cine nu", afirmă Berca.
Se pare că ideea abţinerii de la vot a fost propusă chiar de PD-L şi preluată apoi de colegii din coaliţie.
Senatorul UDMR György Frunda spune că în interiorul Uniunii el a susţinut o altă variantă, să se voteze împotriva moţiunii de cenzură. Cu toate acestea decizia finală a fost alta şi anume abţinerea.
"Potrivit regulamentului nostru, un vot luat cu majoritate de voturi de către grupul parlamentar este obligatoriu pentru fiecare senator şi deputat", susţine Frunda.
Opoziţia face calcule
Şi în tabăra opoziţiei există nelămuriri. PSD este optimist, iar PNL sceptic.
Liderul social-democraţilor, Victor Ponta, afirmă că negocierile PSD cu parlamentarii au avut succes. Moţiunea mai are nevoie doar de trei voturi pentru a trece speră Victor Ponta.
"Avem promisiuni ferme de la parlamentari independenţi, în special şi de la PD-L , că vor vota", a spus Ponta.
PNL nu a negociat oficial cu nici un parlamentar al puterii. Spre deosebire de reprezentanţii PSD, Crin Antonescu este sceptic în privinţa victoriei.
"Am vorbit foarte mult de faptul că moţiunea trebuia depusă mai devreme. Având în vedere faptul că partidul de guvernământ a beneficiat de timp ca să-şi facă toate manevrele acoperitoare, deocamdată nu avem suficiente motive de optimism", a declarat liderul PNL.
Parlamentarii puterii nu votează moţiunea
Preşedintele UDMR, Markó Béla, spune că şi grupurile parlamentare ale Uniunii vor fi prezente la dezbateri, dar nu vor vota.Markó Béla reproşează partenerilor de guvernare că au luat decizia ca parlamentarii puterii să nu participe la votul moţiunii , fără a consulta şi UDMR.
"Ei nu au aşteptat decizia noastră. După ce, aşa cum am înţeles, PDL a luat o astfel de decizie şi ceilalţi colegi, la fel, au aceeaşi intenţie, după părerea mea, e mult mai bine aşa. Ne vom înregistra "prezent", dar nu vom vota", a spus Marko Bela.
Reprezentanţii UNPR au luat şi ei hotărârea de a se abţine de la vot.
Reprezentanţii partidelor din arcul guvernamental nu doresc să asocieze decizia de a se abţine de la vot cu teama de anumite trădări din partea propriilor deputaţi şi senatori.
Şi minorităţile naţionale, altele decât cea maghiară, au refuzat propunerea de a vota moţiunea.De altfel decizia luată de liderul grupului minorităţilor, Varujan Pambuccian a fost ca deputaţii minorităţilor să lipsească din plenul Camerei.
Moţiunea de cenzură intitulată "Moţiunea României majoritare, moţiune populară", iniţiată de opoziţie, a fost prezentată, miercurea trecută în plenul reunit al Parlamentului.
Votul va fi secret cu bile.
Pentru adoptarea moţiunii de cenzură sunt necesare 236 de voturi favorabile.
Este a cincea moţiune de cenzură iniţiată de Opoziţie la adresa Guvernului Boc.