Votul final pentru buget, duminică la ora 10,00
Bugetul de stat pentru 2015 a fost adoptat de Parlament în mare parte în forma propusă de guvern.
Articol de Luminiţa Apostolescu, 20 Decembrie 2014, 12:10
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului va da duminică, începând cu ora 10,00, votul final la proiectul legii bugetului pe 2015, a declarat sâmbătă secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici.
Senatorii şi deputaţii reuniţi în şedinţă comună, au votat, sâmbătă, pe articole Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor.
Acesta ar urma să crească cu puţin peste 5%, după cum a precizat ministrul muncii Rovana Plumb, la dezbaterile generale care au avut loc înaintea votului.
Plenul reunit a încheiat, în prima parte a zilei, şi votul pe articole la Legea bugetului de stat pe anul viitor, iar mâine dimineaţă, de la ora 10:00, va da votul final pentru ambele proiecte de buget.
După ce va fi votat bugetul, tot duminică, începând cu ora 12,00 va avea loc şedinţa plenului comun de depunere a jurământului de către preşedintele ales, Klaus Iohannis.