Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Voronin şi Dodon acuză UE şi România de situaţia creată în Republica Moldova

Opoziţia de la Chişinău consideră că Uniunea Europeană şi România sunt deopotrivă responsabile pentru situaţia dificilă prin care trece Republica Moldova.

Voronin şi Dodon acuză UE şi România de situaţia creată în Republica Moldova

Articol de Dan Preda, 19 Aprilie 2016, 07:12

În cadrul unor conferinţe de presă, desfăşurate astăzi la Strasbourg, unde au loc lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, liderul comuniştilor, Vladimir Voronin şi preşedintele Partidului Socialist din Moldova, Igor Dodon, au acuzat Bruxelles-ul şi Bucureştiul că s-ar afla la originea tendinţelor pro-unioniste din Moldova.

Potrivit trimisiului RRA, Dan Preda, în timp ce preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, spaniolul Pedro Agramunt, vorbea în plenul sesiunii despre pericolul terorist, dar şi despre riscul de a răspunde la asta prin amputarea valorilor democratice fundamentale, la Centrul de presă doi parlamentari moldoveni au organizat conferinţe succesive pentru a atrage atenţia asupra situaţiei catastrofale în care s-ar afla statul moldav, dar mai ales asupra eşecului Europei la Chişinău.

Vladimir Voronin, liderul comunist, a fost primul conferenţiar, cel care a spus că în 2009, la Chişinău, s-ar fi petrecut cu încuviinţarea Europei o lovitură de stat instrumentată cu ajutorul Fundaţiei Soros.

De atunci s-ar fi instalat haosul întreţinut de o Curte Constituţională compusă din membri care au altă cetăţenie decât cea moldovenească şi care emite legi antinaţionale.

Principalii responsabili ar fi în opinia sa forţele proeuropene de la guvernare şi cei care emit teze prounioniste.

Aceste idei le-a reluat câteva minute mai târziu, într-o altă conferinţă de presă, liderul socialiştilor de la Chişinău, Igor Dodon, care a atras atenţia întregii Europe, vorbind într-o sală de conferinţe aproape goală, că va răspunde pentru falimentul Republicii Moldova.

În opinia sa, singura soluţie acum o reprezintă îndepărtarea actualului guvern prin alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate, motiv pentru care socialiştii vor depune o moţiune de cenzură.

Dodon a vorbit şi el despre pericolul prounionist care ar veni de la Bucureşti şi la întrebarea trimisului Radio România Actualităţi a nominalizat "partidul care l-a sprijinit pe preşedintele Iohannis şi pe fostul preşedinte Băsescu".

Socialistul pro-rus a mai spus că semnarea Parteneriatului cu Uniunea Europeană a fost împotriva poporului moldovean, iar ţara trebuie să fie neutră şi un bun partener al Federaţiei Ruse.

Corespondentul RRA a dorit să afle şi părerea unui politician român, cunoscător al realităţilor din Republica Moldova.

Parlamentarul PNL Viorel Badea, senator de diaspora şi membru al Adunării Parlamentare este de părere că supărarea celor doi demnitari moldoveni este cauzată tocmai de seama creşterii sentimentelor pro-unioniste ale cetăţenilor moldoveni, alimentate de corupţia clasei politice de la Chişinău.

Domnul Badea este de părere că, odată cu intensificarea sentimentelor unioniste a crescut şi dorinţa moldovenilor de a importa din România o instituţie precum DNA, mai informează trimisul RRA la Strasbourg.

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei