Vizita delegaţiei "Lideri pentru Pace" la Reprezentanța României la ONU
Reprezentantul permanent al României la ONU a primit vizita delegaţiei organizaţiei nonguvernamentale Lideri pentru Pace.
Articol de Radiojurnal, 06 Ianuarie 2019, 09:40
Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru consolidarea păcii, a primit astăzi, la sediul Misiunii de la New York, vizita delegaţiei organizaţiei nonguvernamentale Lideri pentru Pace, condusă de Jean-Pierre Raffarin, fost prim-ministru al Franţei.
Potrivit unui comunicat al Misiunii Permanente a României la ONU, Ion Jinga a evidenţiat îndeplinirea priorităţilor asumate de ţara noastră la preşedinţia Comisiei ONU pe care o conduce, precum şi o serie de realizări în premieră ale Comisiei în 2018.
Jean-Pierre Raffarin a prezentat activitatea organizaţiei pe care o conduce pentru alcătuirea unei metodologii a păcii, un demers analitic care să contribuie la consolidarea eforturilor internaţionale de gestionare a crizelor prezente şi viitoare.