Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Victor Ponta: USL a finalizat textul moţiunii de cenzură

Uniunea Social-Liberală a finalizat textul moţiunii de cenzură pe care intenţionează să o depună după ce guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pentru Condul Muncii, a anunţat, duminică, preşedintele PSD, Victor Ponta.

Victor Ponta: USL a finalizat textul moţiunii de cenzură

Articol de Simona Mihăescu, 06 Martie 2011, 13:57

Victor Ponta a declarat, duminică, la o conferinţă de presă, că luni, în şedinţa USL, documentul va fi adoptat, urmând ca , marţi, după ce premierul prezintă legea în Parlament, opoziţia să depună moţiunea de cenzură.



"Mâine(luni, n.r.) îl adoptăm în şedinţa de la Uniunea Social-Liberală şi marţi, după ce primul-ministru îşi prezintă textul de lege, depunem imediat moţiunea de cenzură", a precizat preşedintele PSD.



În altă ordone de idei, liderul social-democrat a mai declarat că a participat, joi şi vineri, la Atena, la reuniunea Partidului Socialiştilor Europeni, unde s-a discutat despre politica economică şi socială în perioada următoare la nivel european.



Măsurile esenţiale prezentate de socialişti se referă la crearea de noi locuri de muncă, mai multe şanse pentru tineri, adoptarea unor politici noi în domeniile educaţiei, energiei verzi şi infrastructurii.



Victor Ponta a mai precizat că PSD îşi va adapta agenda economică şi socială la cerinţele europene.



În context copreşedintele USL, a cerut explicaţii în legătură cu participarea preşedintelui României, Traian Băsescu, vineri, la Helsinki, la întâlnirea şefilor de partide şi guverne, membre ale Partidului Popular European, ceea ce, în opinia lui Victor Ponta, contravine Constituţiei.



El a cerut Administraţiei Prezidenţiale să precizeze cine a suportat costurile deplasării şefului statului la reuniunea de la Helsinki.

Etichete : usl codul muncii motiune
Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă
Știri 19 Noiembrie 2024, 16:24

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă

În premieră pentru România, se va putea urmări în timp real centralizarea voturilor, iar rezultatele finale vor fi cunoscute...

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă
Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic
Știri 18 Noiembrie 2024, 22:19

Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a primit la sediul de la Bruxelles pe premierul Marcel Ciolacu.

Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic
Întâlnire Marcel Ciolacu -  Mark Rutte
Știri 18 Noiembrie 2024, 11:58

Întâlnire Marcel Ciolacu - Mark Rutte

Securitatea României, securitatea la Marea Neagră, întărirea flancului estic, războiul din Ucraina sunt doar câteva dintre...

Întâlnire Marcel Ciolacu - Mark Rutte
Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților
Știri 18 Noiembrie 2024, 11:51

Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților

Noul Cod Silvic va descuraja furtul de masă lemnoasă şi va încuraja crearea centurilor verzi în jurul oraşelor, potrivit unor...

Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților
Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania
Știri 15 Noiembrie 2024, 09:03

Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania

Şeful statului român va avea convorbiri şi cu cancelarul federal, Olaf Scholz, şi cu preşedintele Bundestagului.

Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania
Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025
Știri 15 Noiembrie 2024, 08:59

Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025

Potrivit oficialilor, prin această decizie, România se alătură trendului european de susţinere a creşterii veniturilor pentru...

Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025
România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții
Știri 12 Noiembrie 2024, 15:19

România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții

Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții la alegerile prezidențiale și parlamentare, cel mai mare număr de...

România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții
BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București
Știri 12 Noiembrie 2024, 15:16

BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București

BEC a luat mai multe măsuri pentru organizarea și desfășurarea consultărilor locale convocate la aceeași dată cu un scrutin...

BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București